Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arbitrajul din Premier League, criticat de Roberto De Zerbi! "E singura țară în care se întâmplă asta"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/11/2023 la 16:03 GMT+2

Antrenorul echipei de fotbal Brighton, italianul Roberto De Zerbi, a criticat calitatea arbitrajului din Anglia și gestionarea sistemului de arbitraj video (VAR), după ce echipa sa a pierdut două puncte în meciul cu Sheffield United (1-1), de duminică, din cauza unei eliminări, transmite Reuters.

Prima fase a gironi di Champions League da dimenticare per Roberto De Zerbi

Credit imagine: Getty Images

La scorul de 1-0, mijlocașul Mahmoud Dahoud a văzut direct cartonașul roșu în minutul 69 după un fault într-un duel cu Ben Osborn. Eliminarea a resuscitat-o pe Sheffield, care a egalat cinci minute mai târziu, prin autogolul lui Adam Webster. Brighton a ajuns la al șaselea meci fără victorie și ocupă locul 19, penultimul din Premier League.
De Zerbi a fost avertizat de arbitrul John Brooks după ce United a egalat, iar tehnicianul italian și-a pierdut cumpătul și a început să strige pe linia de tușă.
"Sunt cinstit și clar. Nu îmi plac 80% dintre arbitrii englezi. Nu este un lucru nou, nu îmi plac. Conduita, nu îmi place conduita lor pe teren. Dacă te uiți la noile reguli este un cartonaș roșu, clar. Dar eu am fost jucător și dinamica fazei nu a fost de cartonaș roșu, însă trebuie să acceptăm. Dahoud știe că a greșit, dar se mai întâmplă", a spus De Zerbi.
Arbitrii și sistemul VAR au fost ținta criticilor în acest sezon de Premier League, după ce lui Liverpool i s-a anulat greșit un gol în meciul pierdut cu Tottenham, ceea ce a determinat Comisia de arbitri din Premier League să-și ceară scuze.
Antrenorul Mikel Arteta (Arsenal) a criticat arbitrajul la meciul cu Newcastle United (0-1), spunând că s-a simțit "jenat" și "dezgustat" după ce un gol controversat, verificat de trei ori de VAR, a pus capăt seriei de meciuri fără înfrângeri a "tunarilor".
"Anglia este singura țară în care, când intervine VAR, nu ești sigur de decizia corectă. În alte țări trebuie să fii sigur că arbitrajul este 100% corect. În Anglia nu și nu pot să înțeleg asta", a adăugat De Zerbi, citat de Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo