Cesc Fabregas, poveste incredibilă. Meciul în care a fost sfătuit să nu celebreze de frica suporterilor

Cesc Fabregas a fost unul dintre cei mai buni mijlocași din istoria recentă a fotbalului, ibericul purtând de-a lungul timpului tricourile unor echipe precum Arsenal, Barcelona sau Chelsea. Recent, fostul jucător a rememorat un episod inedit din cariera sa de fotbalist, de pe vremea când evolua pe Stamford Bridge și se lupta pentru titlu în sezonul 2014/15.

Cesc Fabregas, pe vremea când evolua la Chelsea, Foto: PA Sport

Credit imagine: Eurosport

Fabregas este cu siguranță o figură marcantă în istoria fotbalului, iar statisticile îi dau dreptate actualului antrenor secund al nou promovatei în Serie A, Como. Cu numeroase trofee în palmares alături de formații precum Arsenal, Chelsea, Barcelona sau naționala Spaniei, Cesc a reușit de-a lungul carierei sale să înscrie 125 de goluri în 739 de meciuri.
Fostul mijlocaș a petrecut 19 ani pe scena fotbalului mare, perioadă în care a adunat extrem de multe povești, unele mai interesante decât altele. Recent, omul din staff-ul celor de la Como a dezvăluit o întâmplare extrem de interesantă, petrecută când evolua la Chelsea.
În sezonul 2014/15, când "albaștrii" se luptau pentru titlul de campioni, au dat piept cu QPR pe finalul sezonului, în ceea ce a însemnat un derby vest-londonez, chiar în deplasare. În cadrul podcastului Planet Premier League, Fabregas a rememorat acel meci alături de unul dintre adversarii săi de pe Loftus Road, Nedum Onuoha.
Citește și:

fabregas, poveste incredibilă de la un meci decisiv pentru chelsea

Înainte de partida respectivă, Fabregas fusese sfătuit să nu se bucure în cazul în care va marca, ținând cont de rivalitatea dintre cele două echipe și de faptul că jucau în deplasare. Cu toate acestea, ibericul nu s-a putut abține când a dat lovitura în minutul 88 și a înscris golul care a adus-o și mai aproape pe Chelsea de titlu.
"Da, am marcat golul câștigător! Nedum, ai jucat în meciul ala? Tu ai fost cel căruia i-am trimis mingea printre picioare când am șutat. Mi-au spus (n.r. colegii): 'Dacă marchezi, să nu te bucuri'.
A fost însă un gol atât de important, încât nu m-am putut abține. A trebuit să mă duc în colțul terenului și să celebrez în fața fanilor", a declarat ibericul, citat de Daily Mail.
Teama jucătorilor lui Chelsea de a se bucura în fața fanilor lui QPR a fost una justificată, ținând cont că în timpul celebrării golului lui Fabregas, Branislav Ivanovic a fost lovit în cap cu o brichetă. Londonezii au câștigat acel meci, dar și titlul de campioni ai Angliei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo