Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Două cluburi din Premier League, în pericol de depunctare. Au fost acuzate pentru încălcarea regulilor financiare

Andrei Nicolae

Publicat 15/01/2024 la 19:29 GMT+2

Everton și Nottingham Forest sunt cele două formații care au fost în urmă cu puțin timp acuzate de Premier League, pe motiv că au încălcat regulamentul de profitabilitate și sustenabilitate . În acest moment, cele două formații riscă depunctarea, "caramelele" fiind deja trecute o dată prin acest proces în stagiunea actuală.

Nottingham Forest v Everton

Credit imagine: Getty Images

Premier League a venit în urmă cu puțin timp cu un comunicat, prin care anunță că Everton și Nottingham Forest au fost acuzate pentru încălcarea regulilor de profitabilitate și sustenabilitate ale ligii.
"Everton și Nottingham Forest FC au confirmat către Premier League că au încălcat Regulamentul de Profitabilitate și de Sustenabilitate al Ligii. Aceasta este o urmare a pierderilor suportate peste pragul permis pentru perioada de evaluare, și anume finalul sezonului 2022/23.
Conform Regulamentului Premier League, ambele cazuri au fost îndreptate către președintele Panoului Judiciar, care va atribui comisii separate pentru a determina sancțiunea ce se cuvine", este o parte din comunicatul emis de ligă, potrivit Daily Mail.
Citește și:

Everton riscă a doua depunctare din acest sezon

La aflarea veștii, conducerea "caramelelor" au făcut apel, în timp ce Nottingham Forest a emis un comunicat la rândul ei, prin care transmite că va coopera cu Premier League, în speranța găsirii unei soluții corecte. În acest moment, cele două echipe riscă depunctarea, lucru de care Everton nu e străină.
Formația din Liverpool a mai fost sancționată în acest sezon cu o depunctare de 10 puncte, după încălcarea Fair Play-ului Financiar, iar acum riscă din nou. În acest moment, Everton se află pe locul 17 în Anglia, la un punct de locurile retrogradabile, în timp ce "pădurarii" sunt pe locul 15, la patru puncte de prima poziție ce duce în Championship.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo