Eurosport
Ivan Toney, aproape de transferul carierei, chiar la revenirea după suspendare
De
Publicat 04/01/2024 la 20:56 GMT+2
Ivan Toney, atacantul lui Brentford, este aproape să revină pe teren, după o suspendare de 8 luni pe care a primit-o în sezonul trecut din cauza încălcării regulilor privind pariurile. Internaționalul englez ar putea să fie protagonistul celui mai mare transfer al acestei ierni din Premier League
Ivan Toney of Brentford applauds the fans during warm up prior to the Premier League match between Brentford FC and Newcastle United at Brentford Community Stadium on April 08, 2023 in Brentford, England.
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Daniel Kerekes
Revenirea lui Ivan Toney pe teren nu este așteptată doar de fanii lui Brentford, ci și de unele echipe din Premier League, care îl au ca principală țintă de transfer pentru această iarnă. Cluburi precum Arsenal și Chelsea sunt interesate de atacantul de 27 de ani, conform presei britanice.
Acesta a fost suspendat în finalul sezonului trecut pentru pariuri ilegale, ultimul său meci fiind cel din 6 mai, contra lui Liverpool. De atunci, internaționalul englez nu a mai jucat, iar suspendarea este pe cale să se încheie.
Fostul jucător de la Peterborough va putea evolua din nou în următorul meci de campionat al echipei sale, contra celor de la Nottingham Forest, pe 20 ianuarie. Totuși, acesta ar putea să părăsească echipa antrenată de Thomas Frank până la finalul lunii.
Citește și:
116 milioane de euro, prețul lui Toney
David Ornstein, jurnalist The Athletic, a anunțat în mai multe rânduri că Ivan Toney va fi principala țintă de transfer pentru echipe de top din Premier League: "Iarna asta reprezintă ultima oportunitate ca Brentford să îl vândă pe o sumă mare și să scoată un profit maxim. Contractul lui expiră în vara lui 2025. Prețul dorit va fi foarte mare, iar aceștia vor în jur de 100 de milioane de lire. Cine e pregătit să plătească atât de mult?
Una dintre pretendente ar fi Arsenal, care a fost mereu în cursă pentru semnătura lui. Chelsea, de exemplu, vrea altceva. Tottenham nu-și permite, Manchester United nu are spațiu de manevră în iarnă", a spus Ornstein, citat de GSP.
Ivan Toney este o revelație a Premier League. Ajuns în prima ligă a Angliei abia la 25 de ani, acesta a reușit rapid să devină unul dintre cei mai de temut atacanți ai campionatului, marcând un gol la două meciuri pentru Brentford în cele două sezoane petrecute în primul eșalon al fotbalului englez.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo