Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool îl salvează pe Radu Drăgușin! Anunțul uriaș făcut de presa din Occident ce îl privește pe fundașul român

Andrei Nicolae

Publicat 01/05/2024 la 09:40 GMT+3

Radu Drăgușin s-a transferat în această iarnă de la Genoa la Tottenham devenind cel mai scump jucător român din istorie, însă fundașul nu a beneficiat de extrem de mult timp de joc. Acest lucru ar putea să se schimbe, deoarece Liverpool ar fi protagonista unei mutări care i-ar permite tricolorului să prindă mai multe minute din sezonul viitor.

Radu Drăgușin, Tottenham.

Credit imagine: Eurosport

Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham la începutul acestui an, după ce a fost transferat de londonezi de la Genoa în schimbul sumei de 30 de milioane de euro. Din nefericire pentru tricolor, acesta nu a prins extrem de multe minute în tricoul formației lui Ange Postecoglou.
Fundașul de 22 de ani a fost de 14 ori în lotul lui Tottenham pentru diferite confruntări din campionat sau chiar și din FA Cup, dar a fost rezervă neutilizată în jumătate dintre ele. De două ori, Drăgușin a fost titular, iar de alte patru a venit de pe banca de rezerve. În total, tricolorul a adunat în jur de 250 de minute pe teren, ceea ce reprezintă destul de puțin pentru un jucător adus cu 30 de milioane de euro special în pauza de iarnă, în condițiile în care în acea "fereastră" de mercato nu se fac de obicei mutări pe sume atât de mari.
Drăgușin nu a reușit să se impună ca titular, iar un factor extrem de important în această ecuație a fost prezența cuplului de fundași format din Micky van de Ven și Cristian Romero, care s-au descurcat extrem de bine și au oferit siguranță în centrul defensivei nord-londonezilor. Dacă sud-americanul nu poate fi scos din teren, românul a mai intrat de câteva ori în locul olandezului, care a devenit practic rivalul său pe post.
Radu ar putea primi însă o mână de ajutor nesperată din partea lui Liverpool, care și-a făcut lista de transferuri pentru sezonul viitor și l-a inclus și pe Micky van de Ven. Anunțul vine de la Pedro Almeida, cunoscut jurnalist din Portugalia, specializat mai ales pe fotbalul autohton. Pe lângă olandez, trupa de pe Anfield ar fi interesată și de Goncalo Inacio, fundașul de 22 de ani al lui Sporting Lisabona, cotat la 40 de milioane de euro.
În cazul în care Van de Ven ar pleca de la Spurs pentru a evolua sub comanda lui Arne Slot, atunci Drăgușin ar fi clar avantajat, pentru că nu ar mai avea o concurență atât de mare pe post. Totuși, merită menționat că dacă îl va pierde pe batav, sunt șanse ca Tottenham să se reorienteze pentru un alt stoper de top.
Citește și:

Ar fi prins Drăgușin mai multe minute la Bayern decât la Tottenham?

În iarnă, Radu a avut de făcut o alegere extrem de dificilă, deoarece atât Bayern Munchen, cât și Tottenham și l-au dorit extrem de mult. Drăgușin a ales să plece în Premier League, însă situația clubului din Bavaria arată că românul ar fi avut șanse mai mari să prindă minute sub comanda lui Thomas Tuchel.
Fundașii centrali de bază de la Munchen sunt Dayot Upamecano și Kim Min-Jae, doi jucători cotați extrem de bine. Cu toate acestea, Drăgușin ar fi putut profita de absența sud-coreeanului, care era plecat la Cupa Asiei în acea perioadă în care ar fi ajuns la club.
Pe lângă acest factor, niciunul dintre cei doi stoperi nu a strălucit în ultima perioadă, iar drept dovadă Eric Dier, fundașul adus de Bayern chiar după ce Drăgușin a refuzat-o, a devenit om de bază în defensiva bavareză. Upamecano și Kim Min-Jae nu au oferit siguranță în defensivă, iar asta s-a văzut extrem de recent la sud-coreean chiar marți seară, la duelul din UCL cu Real Madrid, când a comis un fault impardonabil în careu.
Astfel, fundașul român ar fi cel puțin pe termen scurt șanse mai mari să prindă minute în Bundesliga decât în Premier League, ținând cont că dacă transferul său s-ar fi realizat, Dier nu ar mai fi ajuns în Germania.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo