Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ten Hag, în istoria neagră a lui Man United! O legendă a clubului crede că olandezul va fi demis

Nicu Savin

Publicat 02/11/2023 la 12:19 GMT+2

Manchester United a ratat deja primul obiectiv al sezonului, fiind învinsă cu 3-0 de Newcastle în optimile Cupei Ligii Angliei. "Diavolii" au atins câteva borne negative istorice odată cu acest eșec, iar Erik Ten Hag se află sub o presiune imensă. Garry Neville e convins că olandezul va sfârși prin a fi demis cât de curând, deoarece nu vede nicio soluție pentru ca echipă să iasă din criză.

ten Hag

Credit imagine: Getty Images

Manchester United a avut un prim sezon bun sub comanda lui Erik Ten Hag, terminând pe locul 3 în Premier League și cucerind Cupa Ligii, iar ambițiile erau mari pentru actuala stagiune. "Diavolii" au început însă catastrofal, iar apele sunt mai tulburi ca niciodată pe Old Trafford.
După eșecul cu 0-3 contra rivalei City, echipa lui Ten Hag a pierdut la scor de neprezentare și în fața lui Newcastle, tot pe teren propriu, fiind eliminată din Cupa Ligii. Eșecul de aseară a însemnat atingerea unor borne negative cu care fanii contemporani ai "diavolilor" nu sunt deloc obișnuiți.
Este pentru prima dată din 1962 încoace când United pierde două meciuri la rând pe teren propriu la o diferență de cel puțin 3 goluri. De asemenea, Newcastle nu mai câștigase pe Old Trafford la o asemenea diferență din 1930 (7-4).
În total, Man United are deja 8 eșecuri în 15 partide jucate în toate competițiile în acest sezon (5 în campionat, două în UCL și una în Cupa Ligii). Vorbim despre cel mai slab start de sezon din ultimii 60 de ani. În stagiunea 1962-1963, United pierdea 9 din primele 15 partide. Mai mult, "diavolii" au pierdut deja 5 din cele 10 meciuri jucate pe teren propriu, contraperformanță care nu s-a mai întâmplat din sezonul 1930-1931.

Garry Neville, convins că Erik Ten Hag va fi demis

Recordurile negative nu reprezintă singurul lucru îngrijorător în privința lui United. Jocul echipei a fost unul slab chiar și când s-a câștigat, ceea ce îl pune pe Erik Ten Hag sub o presiune imensă. Trecutul apropiat a demonstrat că șefii de pe Old Trafford au avut destulă răbdare cu antrenorii, dar Garry Neville crede că olandezul va sfârși prin a fi demis.
"Aseară am văzut Teatrul Viselor transformându-se în Teatrul Nimicului. Fiecare fan al lui United este plictisit și sătul. Pe teren, vedem jucătorii în stare de șoc, vedem prestații neplăcute și manager care se chinuie în fața ochilor noștri. Am mai văzut scenariul ăsta și știm cum se termină. Ne-am săturat", a spus Neville, citat de Daily Mail.
Manchester United are ocazia să-și refacă moralul peste doar două zile, când va întâlni Fulham, în deplasare, în etapa a 11-a din Premier League. Ulterior, echipa lui Erik Ten Hag va juca la Copenhaga în Champions League și înainte de pauza competițională din această lună va mai primi vizita celor de la Luton Town. Trei victorii în aceste partide ar aduce o oarecare liniște pe Old Trafford, dar în cazul unor noi rezultate nefaste demiterea antrenorului ar deveni destul de probabilă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo