Eurosport
Topul celor mai scumpe transferuri ale fotbaliștilor români, după mutarea lui Radu Drăgușin la Tottenham
De
Publicat 10/01/2024 la 10:28 GMT+2
Radu Drăgușin și-a decis în urmă cu puțin timp viitorul și a ales să semneze cu Tottenham, devenind cel mai scump transfer din istoria României. Fundașul va ajunge la Spurs în schimbul sumei de 30 de milioane de euro, însă de-a lungul timpului au mai existat mutări pe bani mulți în care au fost implicați jucători din țara noastră.
Radu Dragusin of Genoa
Credit imagine: Getty Images
"Telenovela" Radu Drăgușin s-a încheiat în urmă cu puțin timp, iar fundașul român a ales să semneze cu Tottenham, echipa care l-a curtat de foarte mult timp. Londonezii îl aduc pe român în Premier League în schimbul a 30 de milioane de euro, plus împrumutul lui Djed Spence la Genoa.
Suma pe care ajunge fundașul român în Albion îl transformă astfel în cel mai scump transfer din istoria României. Drăgușin nu este însă singurul tricolor care este implicat în mutări făcute pe sume mari. De exemplu, borna pentru cel mai scump fotbalist român i-a aparținut mult timp lui Adrian Mutu, care în 2004 a ajuns la Chelsea de la Parma în schimbul a 19 milioane de euro, o sumă destul de importantă la aceea vreme.
"Briliantul" apare chiar de două ori într-un Top 10 al celor mai scumpe transferuri în care au fost implicați fotbaliști români, deoarece în 2002, Mutu ajungea la Parma de la Hellas Verona pe 10 milioane de euro. În acest clasament se regăsesc atât jucători din noua generație, precum Răzvan Marin, Ionuț Radu sau Dennis Man, dar și jucători ce au evoluat în trecut, precum Cristi Chivu.
Citește și:
Cum arată topul celor mai scume transferuri ale fotbaliștilor români, după mutarea lui Drăgușin
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo