Michael Owen a distrus 3 jucători ai lui United, după ce echipa a ajuns pe 15! "Dorm pe teren!"

Michael Owen, fostul mare atacant al lui Liverpool, Real Madrid și Manchester United, i-a făcut praf pe cei trei fundași ai "diavolilor", după ce trupa lui Ruben Amorim a pierdut un nou derby în Premier League și a ajuns pe locul 15 în clasament, ceva de neimaginat pentru un club cu pedigreeul lui United.

Harry Maguire (Manchester United)

Credit imagine: Getty Images

Tottenham Hotspur a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Manchester United, duminică, într-un meci din etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Angliei. Londonezii, fără fundaşul român Radu Drăguşin, indisponibil până la finalul sezonului în urma unei accidentări, s-au impus prin golul marcat de James Maddison în minutul 13.
Trupa lui Ruben Amorim a făcut o nouă partidă foarte slabă și se află pe 15 în Premier League; doar faptul că Wolves, Ipswich, Leicester şi Southampton sunt mult sub nivelul celorlalte echipe nu deschide la modul real discuţia privind retrogradarea "diavolilor". United a pierdut al 12-lea meci din cele 25 jucate în actuala stagiune, din 1973-1974 nemaintâmplându-se așa ceva. La capătul acelui sezon, formaţia de pe Old Trafford a luat drumul ligii secunde.
Faptul că United e impotentă pe faza ofensivă ține de lipsa de calitate din lot, dar măcar la nivel defensiv specialiștii se așteaptă la altceva. Nu e cazul, "diavolii" având un golaveraj incredibil după 25 de etape (28-35). La asta contribuie poate și schimbarea modului (Ruben Amorim folosește un 3-4-2-1, iar jucătorii au nevoie de timp să se adapteze), dar Michael Owen, fost atacant pe Old Trafford în perioada 2009-2012 (3 trofee pentru el sub comanda lui Ferguson), a ajuns la capătul răbdării. Fostul mare atacant s-a lansat într-un atac dur îndreptat către fundașii centrali ai lui United, evoluțiile lor ținând mai mult de o lipsă de interes și de profesionalism decât de valoare sau adaptare la un sistem nou.
"Apărarea lui United nu doar că e depășită constant, dar unii jucători parcă visează. E frustrant pentru mine, ca privitor, dar și pentru colegi. Harry Maguire, Matthijs de Ligt și Noussair Mazraoui nu au făcut nimic pe teren contra lui Spurs. Nu au făcut marcaj cum trebuie, nu au câștigat dueluri, nu au ieșit la pressing. Au dormit pe teren, au fost pur și simplu degeaba, au stat", a explicat Michael Owen, citat de Daily Mail.

Ruben Amorim, după o nouă înfrângere pe banca tehnică a lui Manchester United

Jucătorii lui United "trebuie să se concentreze pe următorul meci, pe următorul antrenament" şi nu să "privească la clasament", a reacţionat antrenorul Ruben Amorim după înfrângerea cu 0-1 în faţa lui Tottenham.
"Marea diferenţă este aceea că ei au marcat şi nu noi", a comentat tehnicianul portughez la conferinţa de presă de după meci, declarându-se "mulţumit de eforturile" echipei sale, fragilizată de numeroase absenţe.
"Într-o săptămână, am pierdut atât de mulţi jucători, uneori sunt momente în care nimic nu merge", a adăugat el referindu-se la accidentările lui Amad Diallo, Kobbie Mainoo şi Manuel Ugarte, în special, şi la absenţele lui Christian Eriksen şi Leny Yoro, bolnavi.
Manchester United a suferit a 12-a înfrângere în Premier League şi a coborât pe locul 15, cea mai slabă poziţie a sa din acest sezon.
"Trebuie să ne concentrăm pe micile detalii, să ne îmbunătăţim de la un meci la altul şi să nu privim la clasament, la calendar", a declarat Amorim, care a preluat banca tehnică la mijlocul lunii noiembrie.
"Avem trei competiţii (Premier League, Europa League şi Cupa Angliei) cu un grup redus la ora actuală. Această parte este a mea. Dar jucătorii trebuie doar să se concentreze pe următorul meci, pe următorul antrenament", a concluzionat portughezul.
Ruben Amorim este de departe antrenorul cu cele mai slabe cifre dintre ultimii 6 tehnicieni care au luat loc pe banca formației de pe Old Trafford. El e de 14 meciuri la cârma "diavolilor" și are o rată de succese de doar 29%.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo