Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Premieră pentru naționala României! Unde se va juca amicalul de lux împotriva Angliei

Cosmin Cioboata

Actualizat 14/02/2020 la 22:18 GMT+2

Naționala României va disputa meciul amical împotriva Angliei pe 7 iunie (ora 20:15), pe stadionul "Villa Park" din Birmingham.

Romania

Credit imagine: Eurosport

FRF a anunțat că arena de 42.000 de locuri a clubului Aston Villa va fi locul în care cele două naționale se vor întâlni, marcând astfel o premieră. Va fi primul duel dintre România și Anglia desfășurat în Anglia, în alt oraș decât Londra.
Villa Park este unul dintre cele mai vechi și cunoscute stadioane din Europa. A fost inaugurat în 1897 și a găzduit meciuri de la Campionatul Mondial din 1966 și EURO 1996. Pe această arena s-a jucat, de asemenea, și ultima finală a Cupei Cupelor, în 1999, dintre Lazio și Mallorca.
În iunie 2020 se vor împlini 20 de ani de la ultima întâlnire în fața Angliei, victoria cu 3-2 prin care naționala României s-a calificat în "sferturile" EURO 2000. Palmaresul în fața Angliei este unul pozitiv. Din 11 întâlniri, "tricolorii" s-au impus în 3, alte 6 s-au încheiat la egalitate, în timp ce Anglia a câștigat de 2 ori. În 4 partide disputate în istorie la Londra (2 amicale și 2 oficiale), naționala României nu a pierdut niciodată, toate meciurile încheiându-se la egalitate.
Radoi

Rădoi are amintiri plăcute contra Angliei

Ultimul duel între România și Anglia a avut loc la Campionatul European U21 din vară, atunci când "tricolorii mici" s-au impus cu 4-2 în poate cel mai spectaculos joc de la EURO 2019. La acea vreme, actualul selecționer al primei reprezentative, Mirel Rădoi, se afla pe banca naționalei U21, contribuind la o performanță uriașă.
Până la amicalul cu Anglia, naționala României va juca în semifinalele play-off-ul pentru calificarea la EURO 2020, pe 26 martie, pe terenul Islandei. În cazul unei victorii, naționala lui Mirel Rădoi va juca pentru locul la turneul final contra Bulgariei sau Ungariei, pe 31 martie, tot în deplasare.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo