Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Derby cu scântei în Belgia! De ce se cere rejucarea partidei dintre Anderlecht și Genk

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/12/2023 la 20:07 GMT+2

Clubul KRC Genk a depus plângere la responsabilii arbitrajului profesionist din fotbalul belgian, cerând rejucarea meciului de campionat de sâmbătă cu Anderlecht, marcat de o controversă, informează site-ul radioteleviziunii RTBF.

Anderlecht - Genk

Credit imagine: Getty Images

Anderlecht a câștigat cu 2-1 partida de sâmbătă, de la Bruxelles, grație golului reușit de Andres Dreyer în minutul 90+1. Gruparea flamandă este furioasă după polemica legată de penalty-ul ratat de jucătorul său Bryan Heynen în minutul 23.
Genk a anunțat, într-un comunicat, că a depus plângere la departamentul arbitrajului profesionist (PRD).
"La meciul de sâmbătă împotriva lui Anderlecht, echipa de arbitri a luat o decizie greșită după o fază de penalty. [...] Potrivit regulilor, acest penalty ar fi trebuit executat din nou", a afirmat vicecampioana Belgiei.
"KRC Genk a depus o plângere la Professional Refereeing Department în legătură cu acest subiect. O bună aplicare a regulamentului și rejucarea meciului sunt singurele decizii corecte în acest caz", a adăugat Genk.
În clasament, Genk este pe locul 7, cu 31 de puncte după 19 etape, la 16 puncte de liderul Union Saint-Gilloise. Anderlecht se află pe poziția a doua, la 8 puncte în spatele lui Union.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo