Răzvan Lucescu, ca și numit pe banca lui Fenerbahce. Primul transfer pe care îl va face
Publicat 28/02/2021 la 17:58 GMT+2
Răzvan Lucescu este aproape să revină în fotbal la cel mai înalt nivel. Presa turcă anunță că românul e foarte aproape să bată palma cu Fenerbahce. Negocierile sunt atât de avansate încât românul a trimis deja o listă de viitoare transferuri.
Răzvan Lucescu
Credit imagine: Getty Images
Mesut Ozil, marele star al lui Fener, are toate șansele să fie antrenat de un român. Lucescu Jr a fost dat afară de Al Hilal, însă calitățile sale incontestabile l-au adus în atenția celei mai iubite echipe din Turcia.
Interesul nu e nou, patronii lui Fenerbahce dorindu-l din vara trecută. Fostul selecționer avea o clauză de reziliere la acea vreme de două milioane de dolari, iar oficialii lui Al Hilal, extrem de mulțumiți de munca depusă de român, care a câștigat Liga Campionilor Asiei, nu se gândeau să renunțe la el decât în măsura în care această sumă va fi achitată. Între timp, Răzvan a rămas liber de contract după ce a fost dat afară de arabi, iar negocierile au fost reluate.
Fener e abia pe 3 în Turcia, dar distanța față de liderul Galata nu e mare. Ca atare, oficialii vor să producă un șoc la echipă, după ce aceasta a pierdut două din ultimele trei partide de campionat. Erol Bulut va fi demis după meciul de duminică, contra lui Trabzonspor, anunță Fotomac, urmând ca Lucescu să preia echipa.
Lucescu a trimis deja lista de viitoare transferuri
Negocierile sunt atât de avansate încât Lucescu Jr a discutat inclusiv de ce jucători va avea nevoie în vară, pentru ca Fener să domine campionatul și să facă o figură frumoasă în Europa.
Omar El Kaddouri, mijlocaș cu care a mai colaborat la PAOK, e primul pe lista lui Răzvan, notează sursa citată. Marocanul de 30 de ani e încă la gruparea elenă, iar Lucescu îl vede fotbalistul care să strângă în jurul său echipa. Cu o disponibilitate de efort excelentă, fostul jucător al lui Napoli este extrem de versatil. Poate juca și la închidere, e util și la construcție sau chiar în bandă. În plus, are un fizic impresionant, astfel că poate fi util la fazele fixe.
Cu 112 ani de istorie, Fenerbahce e al doilea cel mai titrat club din Turcia, cu 19 titluri. Din lotul turcilor fac parte fotbaliști importanți, precum Samatta, Luis Gustavo, Mesut Ozil sau Diego Perotti.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo