România "miroase" a Europa! Investiție de 8 milioane de euro pentru clubul reper din Liga 1
Publicat 08/11/2021 la 09:48 GMT+2
Farul Constanța are toate șansele să se transforme într-un etalon pentru fotbalul din sud-estul Europei. Gheorghe Hagi și autoritățile din Constanța pregătesc investiții de 8 milioane de euro doar în infrastructură.
Baza de la Ovidiu se va extinde și va ajunge la nivelul marilor Academii din Vest
Credit imagine: Eurosport
De peste un deceniu, Viitorul a fost un reper pentru fotbalul românesc, Hagi construind de la 0 un proiect sănătos, fără echivalent în România. Echipa fostului mare internațional a reușit chiar să câștige titlul în Liga 1, trimițând în această perioadă zeci de fotbaliști de valoare la alte echipe, mai mari, dar și la naționalele României.
De la început, "Regele" a spus că visează la un proiect grandios la malul mării, care să îi ofere confortul de a construi pe termen lung și a nu mai fi nevoit să își vândă jucătorii de mare perspectivă pentru a supraviețui. Și, odată cu fuziunea cu Farul, echipa pare să devină ceea ce și-a dorit Hagi. Deocamdată se investește tot în infrastructură, astfel încât fotbaliștii și cei din staffurile tehnic și administrativ să aibă condiții europene.
"Avem în construcţie patru clădiri. În ele vor fi noul sediul administrative al clubului, un hotel pentru juniori, o cantină, cafenele, un centru de antrenament, o sală de fitness, un centru medical. Vom mai face un teren sintetic, ar trebui să fie gata în două săptămâni", a declarat vicepreşedintele Farului Constanţa, Tiberiu Curt, la Dobrogea TV.
CITEȘTE ȘI:
Investiție de 8 milioane de euro pentur Farul lui Hagi
Oficialul de la Constanța a dezvăluit că în următorii ani baza de la Ovidiu va fi una de nivel european, urmând a se investi 8 milioane de euro pentru extindere și modernizare.
"Avem în plan încă opt terenuri, în următorii ani. Este o investiţie de circa 8 milioane de euro. Vrem să facem nu cea mai mare şi cea mai frumoasă bază din România, ci vrem să ne comparăm cu cei din Europa", a adăugat Tibi Curt.
Farul va păstra baza de la Ovidiu drept cartier general și atunci când echipa va începe să evolueze la Constanța, pe noul stadion. Aceasta va avea 18.000 de locuri și va fi gata, cel mai probabil, în 2024.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo