Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lovitură grea pentru Dinamo! De ce nu pot evolua "câinii" pe "Arcul de Triumf"

Romeo Ene

Publicat 24/08/2022 la 19:26 GMT+3

Dinamo nu are în acest moment un stadion propriu, ținând cont de faptul că "Ștefan cel Mare" va fi demolat până la finalul acestui an.

Arcul de Triumf

Credit imagine: facebook

Trupa lui Ovidiu Burcă a disputat meciul cu Oțelul Galați, din etapa a doua a ligi secunde la Clinceni, iar meciul cu Unirea Dej, tot de pe teren propriu, se va disputa pe același stadion.
Chiar și așa, administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob, anunța la începutul acestui sezon faptul că echipa va evolua pe "Arcul de Triumf", un stadion de aproximativ 8000 de locuri, aflat într-o zonă relativ bună pentru dinamoviști.
Totuși, deși au fost emise abonamente cu numele acestui stadion, se pare că Dinamo nu va putea juca pe această arenă, cel puțin momentan. S-a vehiculat în ultimele zile faptul că gazonul acestui stadion va fi schimbat, iar din acest motiv Dinamo ar mai avea de așteptat până să evolueze acolo.
Totuși, președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a precizat pentru Playsport că nu a fost vorba de nicio schimbare de gazon, iar în perioada următoare naționala de seniori va avea prioritate, ținând cont de faptul că se pregătește de Cupa Mondială de Rugby.
"Nu, cum să fie schimbat gazonul pe „Arcul de Triumf”? A intrat într-o regenerare de 30 de zile, pentru că am avut turnee importante pe el. Trebuie să fie readus la o suprafață normală de joc. Ars nu a fost, doar tocit, deoarece au fost 24 de echipe pe el. Am stabilit cu cei care fac mentenanța că, 30 de zile, să nu fie niciun fel de activitate pe el. E destul de delicat. De-asta mă și întreb uneori cum ar putea să joace toate echipele acelea multe care și-au exprimat intenția pe „Arc”. Ieri arăta extrem de bine. Au mai rămas cam 10 zile, iar după e bun de joc", a declarat Petrache, pentru Playsport.
CITEȘTE ȘI:
Naționala României de rugby este calificată la Campionatul Mondial din 2023, ce va avea loc în Franța: "Intrăm în program de pregătire pentru Cupa Mondială. Echipa națională de rugby are 12 meciuri internaționale în perioada următoare, toate pe „Arcul de Triumf".
Pentru Dinamo, urmează meciul cu Unirea Dej, de pe teren propriu, partidă ce se va disputa tot pe stadionul din Clinceni. Dinamoviștii sunt nemulțumiți de acest aspect, mai ales cei care și-au achiziționat abonamente pentru "Arcul de Triumf".
Următorul meci de pe teren propriu, după cel cu Unirea Dej, este împotriva celor de la CSA Steaua, partidă ce are mari șanse să se dispute pe Arena Națională.
Câte echipe românești se vor califica în grupele Conference League?
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo