Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adrian Mutu a bătut palma cu CFR Cluj. Ardelenii îi vor plăti clauza de reziliere

Cristian Mihală

Actualizat 01/12/2020 la 07:40 GMT+2

Adrian Mutu va fi noul antrenor de la CFR Cluj. Oficialii din Gruia s-au înțeles cu selecționerul de la naționala U21 a României, pe care îl vor prezenta, cel mai probabil azi.

Adrian Mutu a dus România U21 la Campionatul European

Credit imagine: Eurosport

Dan Petrescu este istorie pentru formația campioană, dar conducerea ardelenilor s-a mișcat repede și i-a găsit înlocuitor. Marele pariu al boardului este Adrian Mutu, tehnicianul de la reprezentativa U21, anunță Gazeta Sporturilor. Nu este pentru prima oară când clujenii se gândesc la Mutu pentru banca tehnică. Spre finalul campionatului trecut, au existat contacte, în contextul în care Dan Petrescu părea decis să plece dacă nu câștigă titlul. CFR a luat campionatul și "Super Dan" a continuat, în speranța că va duce echipa în grupele Europa League.
Acum, contactele dintre părți au fost reluat de aproximativ o lună, de când Petrescu a anunțat că e tentat să plece. Mutu nu a dat un răspuns clar, în contextul în care echipa avea antrenor, dar a lăsat de înțeles că e tentat de o astfel de provocare. Aseară, după mai multe discuții, părțile au bătut palma, iar tehnicianul va fi prezentat în noul rol cel mai probabil azi.

CFR va plăti clauza de reziliere pentru Mutu

Directorul tehnic Mihai Stoichiță a discutat cu Adrian Mutu mai multe ore ieri, încercând să îl determine să rămână. Argumentele erau destule, cel mai important fiind legat de Campionatul European. "Briliantul" a preluat naționala U21 în ianuarie și a dus-o la turneul final, după ce a condus-o în cinci meciuri oficiale (3 victorii). Mutu a încercat să îi explice oficialului FRF că provocarea e prea importantă pentru a o refuza, dar s-a lovit de un refuz: i s-a transmis că nu va fi lăsat să plece liber de contract.
Varianta a fost confirmată și de președintele Burleanu, care a vorbit despre clauza de reziliere. Totuși, aceasta este una mai mult simbolică, fiind cifrată la 50.000 de euro. Evident, clujenii și-ar fi dorit o despărțire amiabilă între Mutu și Federație, dar suma nu reprezintă o problemă, astfel că părțile au bătut palma.
"Fiecare antrenor are o clauză de rezilere. Fiecare antrenor este ținut de acea clauză. Nu poți să te desparți de una dintre echipele naționale fără să o achiți. Indiferent care e numele tău sau care relația cu FRF, cu președintele, cu directorul tehnic sau cu cei din CEx", a spus Burleanu.
Adrian Mutu este la al treilea mandat ca antrenor de club, după ce, înainte de România U21, a condus echipa secundă a celor de la Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite. Fostul internațional român se află la a doua experiență ca tehnician pe banca unei formații din Liga 1, după aventura de numai 2 luni de la FC Voluntari.
La naționala U21, Mutu primea 5.000 de euro pe lună, o sumă mult mai mică comparativ cu precedentul salariu: 15.000 de euro.
Mutu are obiectiv titlul și calificarea în primăvara europeană a Europa League, dar nu îi va fi deloc ușor. CFR are o lună de foc în față, cu dueluri decisive în cupele europene, dar și cu partide tari în campionat.
Programul lui Mutu la CFR, în decembrie
  • CFR Cluj - ȚSKA Sofia, Europa League
  • Poli Iași - CFR Cluj, Liga 1
  • Young Boys - CFR Cluj, Europa League
  • CFR Cluj - FCSB, Liga 1
  • Dinamo - CFR Cluj, Liga 1
  • CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, Liga 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo