Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

CFR e K.O.! După eșecul contra Craiovei, doar egal cu Astra, după ce a condus cu 2-0

Cristian Mihală

Actualizat 05/07/2020 la 22:08 GMT+3

CFR Cluj e în criză și a coborât de pe locul întâi în Liga 1. Formația lui Dan Petrescu a condus cu 2-0 pe terenul Astrei, dar a fost egalată incredibil, 2-2.

Astra - CFR 2-2

Credit imagine: Eurosport

Cu un punct în fața Craiovei după meciul direct, pierdut runda trecută, CFR nu își revine. Deși în partida de azi elevii "Bursucului" au avut meciul în mână, defensiva visătoare a clujenilor a făcut să se producă rocada la vârf în Liga 1.
Ardelenii s-au desprins rapid la 2-0, după reușitele lui Rondon și Burcă și se părea că partida e închisă, mai ales că Astra părea să sufere de un complex "CFR": obținuseră un singur succes contra campioanei în Liga 1, în ultimii 4 ani.
Doar că apărarea lui Dan Petrescu nu mai e deloc la fel de sigură ca în sezoanele precedente, iar o formație precum cea din Giurgiu, cu o forță ofensivă deosebită, poate profita. Meciul a fost relansat după jumătate de oră, când Bordeianu a trimis în proprie poartă o centrare de pe partea stângă.
Pe final, se părea că CFR va fi suficient de matură să gestioneze avantajul, însă fundașii lui Dan Petrescu au comis o nouă gafă incredibilă. La o altă acțiune în banda stângă, l-au lăsat complet nemarcat pe Alibec, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Angajat în careu, vârful giurgiuvenilor a tras plasat, la colțul lung și a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj.

CFR - Craiova, duelul pentru titlu în Liga 1

CFR are de recuperat acum un punct față de Craiova, iar runda viitoare poate fi una importantă în perspectiva stabilirii campioanei.
Asta pentru că formația lui Bergodi întâlnește FCSB, iar roș-albaștrii și-au făcut deja publice afinitățile pentru CFR. Conducerea vicecampioanei nu uită că formația din Bănie a introdus acum trei ani copiii în disputa cu Viitorul, care s-a impus și a cucerit titlul în detrimentul FCSB-ului, și a promis că va proceda la fel în duelul cu CFR. În egală măsură, în confruntarea cu oltenii, Coman&Co e de așteptat să joace cu o ambiție ieșită din comun. Totuși, în acest moment diferența dintre Craiova și FCSB pare destul de mare în favoarea grupării de pe Ion Oblemenco.

Programul CFR-ului în Liga 1

Gaz Metan (acasă)
FCSB (deplasare)
Botoșani (acasă)
Craiova (deplasare)

Programul Craiovei în Liga 1

FCSB (acasă)
Botoșani (deplasare)
Astra (deplasare)
CFR (acasă)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo