Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fabbrini, tot mai aproape de CFR! Dezvăluirea făcută de agentul italianului

Cristian Mihală

Actualizat 14/01/2021 la 17:58 GMT+2

Diego Fabbrini este dorit de CFR Cluj, iar agentul său a făcut un apel la Dinamo să îl lase să plece din postura de jucător liber de contract.

Diego Fabbrini, mijlocașul lui Dinamo

Credit imagine: Getty Images

Fabbrini, în vârstă de 30 de ani, este dorit de Edi Iordănescu la CFR Cluj, informație oferită de Eurosport la începutul lui ianuarie.
Chiar dacă fotbalistul e neplătit, Dinamo este hotărâtă să obțină bani pe Fabbrini, ceea ce complică situația. Astfel, oficailii dinamoviști for să plătească măcar o parte din restanțele salariale pentru ca italianul să nu poată depune memoriu pentru a rămâne liber de contract.
Florin Manea, agentul lui Fabbrini, a confirmat că e în negocieri cu gruparea campioană, de unde Djokovic ar putea pleca, fiind dorit la Kayserispor, de Dan Petrescu.
"Da, avem interes de la CFR, am vorbit cu ei. Noi tot am așteptat, interesul lor e din începutul lui decembrie, dar am așteptat că lucrurile se rezolve, nu s-a rezolvat nimic", a precizat Manea, la Digi Sport.

Fabbrini speră să găsească înțelegere la Dinamo

Fabbrini și agentul său speră să găsească înțelegere la oficialii lui Dinamo și a explicat de ce fotbalistul nu a depus memoriu pentru a deveni jucător liber. În orice caz, nu ar fi în avantajul celor din Ștefan cel Mare ca italianul să facă memoriu pentru că, în cazul foarte probabil în care Liga îi dă dreptate, Dinamo e nevoită să îi plătească o sumă de bani lui CSKA Sofia, clauză stipulată în contract.
"La noi durează cam două luni să devii jucător liber. El n-a avut intenția să plece, a ținut până în ultimul moment. Nici acum nu ține neapărat, dar dacă situația financiară la Dinamo este care este...A renunțat la niște bani pe vremea COVID-ului, a fost singurul care și-a înjumătățit salariul pe 5 luni. Când a venit de la CSKA la Dinamo, a făcut-o pentru că și-a dorit. Acum iar să renunțe la bani?
Bă, într-un an renunț la bani, dar am și eu familie, am copii. Dacă el e liber de contract, Dinamo trebuie să plătească 200.000 la CSKA Sofia. Eu i-am zis că la Dinamo e greu că n-ai cu cine să vorbești. Nu am numărul lui Cortacero și nici nu vorbesc cu el, cu toate că știu și spaniolă. Am înțeles că nu ai ce să vorbești cu el, că minte de rupe", a mai spus impresarul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo