Dinamoviștii și-au făcut speranțe uriașe odată cu sosirea investitorilor spanioli, în frunte cu Pablo Cortacero. Dar visul frumos s-a transformat în numai 3 luni într-un adevărat coșmar, de care multe persoane din cadrul clubului încearcă acum să scape.
Primii au fost cei 3 membri din staff-ul medical, a urmat Cosmin Contra, iar acum au început să plece și jucătorii aduși în "Ștefan cel Mare" cu promisiunea unor salarii peste media întâlnită în Liga 1. Borja Valle și Isma Lopez s-au prezentat ieri dimineață în cantonamentul de la Săftica, dar nu au participat la antrenament. Cei doi spanioli au depus memorii ca să devină liberi de contract și vor pleca din "Ștefan cel Mare" fără să încaseze vreun ban din partea noilor conducători.

Isma Lopez, mesaj dur pentru conducerea lui Dinamo

Romanian Liga I
Lovitură de teatru în Ștefan cel Mare! Bonetti poate rămâne antrenor la Dinamo: "El vrea să revină!"
ACUM 14 ORE
Isma Lopez a dezvăluit, într-un mesaj video lung, pe pagina sa de Instagram, la ce a fost supus în lunile petrecute la Dinamo.
"Singurul motiv sau cel fundamental pare că e cel economic. Dar nu e așa. E adevărat că din septembrie nu a intrat niciun ban în cont. Motivul fundamental e faptul că nu au îndeplinit nici măcar una dintre promisiunile făcute, cu care ne-au convins să venim aici. Totul a fost o minciună. Ne-au arătat că nu le pasă de noi, că suntem niște mărfuri pentru ei. Nu doar noi, ci și familiile noastre. Am lăsat locuri în care eram de ceva timp, eram fericiți, pentru un proiect ambițios. Dar nu a fost așa. Ne-au promis cea mai tare bază sportivă. Săptămâna asta ne-am antrenat fără medic, fără fizioterapeut... n-am avut materialele necesare pentru a da randamentul maxim.
Ne-au promis că vom juca pe noul stadion Dinamo, că era deja rezolvat, se va construi în curând, dar până atunci vom evolua pe cel mai bun stadion din România. Nu a fost așa. Am jucat pe vechiul stadion Dinamo, dar suntem mândri de asta. Am intrat pe terenul pe care au intrat toate legendele acestei echipe. Dar a fost o altă promisiune neîndeplinită. Dacă erau fani pe stadion, era altceva. Totuși, i-am simțit aproape, au făcut tot posibilul pentru a fi alături de noi, inclusiv să vină cu banii pe care conducerea nu a vrut sau nu a putut să ni-i dea.

Isma Lopez, după despărțirea de Dinamo: "Ne-au înșelat, ne-au amânat"

"Ne-au înșelat, ne-au amânat. Luăm banii marți, luăm banii înainte de meci... nu am luat nimic! Au fost doar minciuni. Ne-au zis că secretara e de vină, că a încurcat conturile, că banii sunt blocați undeva... Treceau săptămânile, lunile și banii nu veneau. Ne-au zis că vor aduce cei mai buni angajați. Unii au venit, dar așa au și plecat, pentru că nu aveau materialele necesare, nu erau plătiți. Am vrut să-i ajutăm pe angajații care nu aveau deloc bani pentru a duce la familii. Ne-au dat mașinile pe care le aveam în contract și ne-au zis că le vor îmbunătăți. A venit iarna și noi aveam aceleași automobile, așa că veneam la grămadă, cu jucătorii care și-au adus mașini mai bune din Spania.
Unicii oameni adevărați sunt cei cu care am împărțit vestiarul și angajații care au făcut tot posibilul să ne facă viața mai ușoară. Așa că am luat decizia de a pleca. Sper ca oamenii să înțeleagă și să se schimbe lucrurile aici. Altfel, mâine vor pleca mulți alții. Un astfel de club și astfel de fani nu merită așa ceva.
Aș vrea să le spun oamenilor adevărul prin acest mesaj și să știe prin ce am trecut, nu doar noi ci și familiile noastre, pe care le-am mutat aici pe baza promisiunilor deșarte. Las cu tristețe acest oraș. Bucureștiul merită efortul. Grupul din vestiar merită mai mult. Le urez toate cele bune. Am fost cât de fericiți s-a putut aici. Asta e decizia pe care am luat-o. Vă salut pe toți", a fost mesajul fundașului, după despărțirea de Dinamo.
Romanian Liga I
Iuliu Mureșan îl atacă pe Bonetti: "Știți ce a făcut când a plecat? Bine că nu l-a văzut nimeni"
IERI LA 09:32
Romanian Liga I
Dinu, dezvăluiri incredibile despre Bonetti: "O să îți stea mintea în loc"
IERI LA 05:37