OFICIAL - CFR s-a despărțit azi de jucătorul cu cel mai mare contract din lot

CFR s-a despărțit azi de Runar Sigurjonsson, jucătorul cu cel mai mare contract din lot. Cele două părți au reziliat contractul pe cale amiabilă.

Runar Sigurjonsson

Credit imagine: Facebook

Echipa lui Dan Petrescu a devenit, pentru al cincilea sezon consecutiv, campioana României și se pregătește pentru următorul sezon de Champions League, unde ar urma să aibă o misiune mai ușoară decât în alți ani.
În viitorul sezon, trupa din Gruia nu se va mai baza, însă, pe serviciile lui Runar Sigurjonsson, islandezul venit în iarna lui 2021 în Ardeal. Plătit cu 420.000 de euro/sezon, nordicul avea contract cu CFR până în 2023, dar părțile au ajuns la un numitor comun privind încetarea colaborării.
"Mulțumim, Runar Mar Sigurjonsson!
Clubul CFR 1907 Cluj și jucătorul Runar Mar Sigurjonsson au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Venit la CFR Cluj de la FC Astana în februarie 2021, mijlocașul islandez a bifat 37 de meciuri în tricoul echipei noastre și a marcat 8 goluri.
Îi mulțumim lui Runar pentru munca depusă în tricoul echipei noastre și îi dorim multă baftă mai departe în carieră!", se arată în comunicatul celor de la CFR Cluj.

Sigurjonsson anunțase deja că nu va mai continua la CFR Cluj

La mai puțin de 24 de ore de la duelul cu Universitatea Craiova, Runar Mar Sigurjonsson a anunțat că se va despărți de CFR Cluj în vara acestui an.
Mijlocașul de 31 de ani a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care le-a mulțumit fanilor și coechipierilor.
"Din nou campion al României! Am luat decizia de a-mi încheia contractul cu CFR Cluj și vreau să mulțumesc pe această cale fanilor și colegilor de echipă pentru cele 18 luni petrecute împreună. Trei trofee și amintiri frumoase", a scris Runar Sigurjonsson pe contul său de Instagram.
Islandezul a ajuns în Gruia la începutul anului 2021, adunând 24 de apariții în tricoul clujenilor, pentru care a reușit 5 goluri și 3 assist-uri. Potrivit site-ului transfermarkt.com, Sigurjonsson are o cotă de piață de 1 milion de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo