Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu în fața deciziei vieții! Federația îl vrea la națională, CFR îl așteaptă pentru Europa

Ion Alexandru

Actualizat 27/08/2021 la 07:49 GMT+3

Dan Petrescu este liber de contract, iar Burleanu este convins că este soluția ideală pentru revitalizarea echipei naționale. Petrescu are acum o dilemă. Preia naționala într-o perioadă delicată, fără fotbaliști de mare valoare sau reconstruiește din temelii CFR Cluj, echipă la care știe că bugetul poate fi un factor decisiv.

Dan Petrescu, fostul antrenor al lui CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Dan Petresu a așteptat momentul potrivit pentru un nou contract și acum are pe masă două oferte, anunță Prosport. De 4 ori campion în Liga 1, Petrescu ar putea să-și realizeze visul de a antrena la echipa națională, dar decizia este riscantă. Sub conducerea lui Christoph Daum, Cosmin Contra și Mirel Rădoi, naționala României a fost din ce în ce mai jos și perspectivele sunt sumbre. Fotbaliștii români evoluează în campionate slab cotate și nu au posibilitatea de a se lupta cu adversari puternici. Petrescu știe că posibilitățile echipei sunt limitate de valoarea slabă a posibililor selecționați. Un alt factor important pentru fostul fundaș de la Chelsea este cel financiar. FRF nu are posibilitatea de plăti un salariu consistent, iar bonusurile de performanță pe care Petrescu le trece mereu în contractele sale sunt mai degrabă utopice cu această generație de fotbaliști.
România are 4 înfrângeri consecutive, 0-1 cu Germania, 2-3 în Armenia, 1-2 cu Georgia și 0-1 cu Anglia (ultimele 2 în partide amicale jucate înainte de Euro 2020), iar șansele de calificare la Mondialul din Qatar depind doar de matematică. Situația în grupă este foarte complicată pentru că liderul surprinzător este Armenia cu 9 puncte. Germania și Macedonia de Nord au câte 6 puncte, iar noi suntem cu doar 3 puncte, după 3 meciuri, la egalitate cu adversarul următor, Islanda.
Dan Petrescu, alături de titlul de campion în Liga 1

Dan Petrescu, singur candidat de la CFR Cluj după demiterea lui Șumudică

Dan Petrescu este pilonul pe care CFR Cluj s-a reinventat în ultimii ani. Petrescu a adus 3 titluri în Gruia, iar cel de-al patrulea consecutiv a fost obținut datorită echipei create de el. Aducerea lui Șumudică a fost o eroare, iar retrogradările succesive din Champions League în Europa League și acum în Conference League i-au adus demiterea.
Patronul Varga este convins că revenirea lui Dan Petrescu este cheia reînnodării succeselor europene! De aici vin banii, iar un parcurs lung în Conference League este izvorul de care CFR are nevoie. Petrescu a spus deja că întoarcerea sa la CFR este doar o chestiune de timp și următoarele ore ar putea fi decisive.
"Cred că și-au dat seama că au greșit față de mine. Și mie mi-a părut rău pentru că mă atașasem de echipă. În afară de performanțe, este un oraș frumos, am plecat și cetățean de onoare de acolo, am avut trofee, medalii și amintiri superbe. Clujul rămâne una dintre casele mele și cu siguranță mă voi întoarce acolo. Toată lumea spune că sunt prea scump, dar nu este adevărat. Îmi fac meseria. Eu vreau bani numai la performanţă. Normal că vrei un salariu să trăieşti, dar bonusurile mari le vreau la performanţă. Aşa mi se pare normal.", a declarat acum o săptămână Dan Petrescu în interviul pe care i l-a acordat lui Sorin Constantinescu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo