Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo va juca într-un echipament negru la derby-ul cu FCSB!

Romeo Ene

Actualizat 26/01/2022 la 09:40 GMT+2

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB se joacă duminică, 30 ianuarie, iar trupa lui Flavius Stoican are nevoie disperată de puncte, iar pentru a le obține apelează și la schimbarea echipamentelor.

Echipament Dinamo la meciul cu FCSB

Credit imagine: facebook

"Câinii" nu vor evolua în echipamentul tradițional, roșu, ci vor juca în negru, într-un echipament special, folosit pentru prima dată în acest sezon.
Programul Doar Dinamo București a anunțat prin intermediul paginii sale de Facebook că jucătorii lui Flavius Stoican vor purta în meciul cu FCSB tricouri negre pe care sunt inscripționate numele a 2000 de suporteri cotizanți.
Decizia a fost luată în condițiile în care Dinamo o învingea pe FCSB, pe 16 februarie 2020, scor 2-1, după ce evoluase într-un echipament roșu, pe care era inscripționat numele membrilor DDB.
CITEȘTE ȘI:

Dinamo încearcă să producă surpriza

Programul Doar Dinamo București anunță că aceasta era una dintre promisiunile făcute pentru suporteri și vor urma și altele îndeplinite: "DUMINICĂ JUCĂM ÎN TRICOURILE DDB
Pe 16 februarie 2020 am jucat cu FCSB pe Arena Națională. Porneam cu a doua șansă și totuși am luat cele 3 puncte. N-ați uitat golul lui Sin din lovitură liberă. Nici semnele lui Vali Lazăr către ”Peluza Monștrilor”, după golul victoriei.
La acel meci, băieții noștri au jucat pentru prima dată cu ”Doar Dinamo București” pe tricouri, în dreptul inimii.
Sponorul pricipal s-a dat la o parte pentru acel meci și a făcut loc inscripției DDB, ca o recunoaștere a faptului că Proiectul Suporterilor devenise principalul sponsor și susținător al echipei.
Acele tricouri au devenit simbolul salvării de la faliment. Au fost vândute la licitație și toți banii strânși au intrat în club pentru a putea obține licența de Liga 1.
În 2021 ne-am confruntat cu același risc al pierderii licenței și implicit al falimentului. Datoriile create de spanioli erau mult mai mari decât în anul precedent. Atunci s-au lansat tricourile inscripționate cu numele suporterilor. S-au strâns 200.000€ și s-au acoperit o parte din datorii.
Prin acest lucru, tricourile negre, cu 2000 de nume de suporteri, au devenit un simbol al salvării. Asta le dă valoare mai mult decât orice.
Tricourile au fost expediate către suporteri și în proporție de 98% au ajuns în posesia lor.
Duminică, vor căpăta și mai multă valoare, pentru că vor deveni TRICOURILE OFICIALE DE JOC.
Era una dintre promisiunile făcute suporterilor. Știm că mai avem o promisiune în așteptare. Nu ne oprim. Vom face tot posibilul să ducem până la capăt tot ce am început.
Pentru a putea fi îmbrăcate în meciurile oficiale, eram obligați să alegem o altă culoare, în afara culorilor care sunt deja folosite în echipamentul din acest sezon.
Duminică vom fi acolo. Nu doar în Peluză, nu doar în tribune, ci și pe piepturile jucătorilor.
Pornim cu șansa a doua, dar băieții noștri vor juca din ADÂNCUL INIMII. Pentru ei, pentru EMBLEMA de pe piept și pentru toți acei SUPORTERI care au dat totul pentru Dinamo.
PS: Prin aceste tricouri, toți suporterii de departe vor fi prezenți, în mod simbolic, pe stadion”, se arată în comunicatul emis de Programul Doar Dinamo București.
Înaintea meciului cu FCSB, Dinamo se află în cea mai dificilă situație din istorie.
"Câinii" încearcă să evite retrogradarea și se află pe locul 15, cu 12 puncte după 22 de etape. De cealaltă parte, FCSB este pe locul 2, cu 48 de puncte, la 10 puncte de liderul CFR.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo