Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reacția lui Hagi după ce a văzut machetele stadionului de 80 de milioane € care îi poartă numele

Cristian Mihală

Actualizat 11/03/2023 la 10:29 GMT+2

Gheorghe Hagi e încântat că la Constanța se va construi un nou stadion, de 80 de milioane de euro, care va fi folosit de echipa sa, Farul. Această arenă e extrem de importantă pentru întregul proiect gândit de fostul mare internațional.

Macheta viitorului stadion "Ghreorghe Hagi" din Constanța (Sursa foto: Facebook Farul Constanța)

Credit imagine: Eurosport

Dezvoltarea infrastructurii sportive este unul dintre pașii importanți prin care sportul românesc poate fi sprijinit atât de mediul public, dar mai ales de cel privat, iar autoritățile par că au înțeles acest aspect în ultimii ani și continuă să aprobe proiecte de construcție sau modernizare a stadioanelor.
Mai multe orașe din România s-au bucurat în ultimii ani de investiții în arene sportive, avantajele fiind multiple, atât pentru mediul sportiv, cât și pentru cel social, pentru că noile stadioane se pretează mai multor activități.
Ultimul pe listă este chiar stadionul din orașul din care provine actualul lider din clasamentul Superligii României, Farul Constanța, fiind un proiect care pare că prinde contur.
Arena în care se vor investi 80 de milioane de euro va purta numele lui Gheorghe Hagi, iar "Regele" e încântat că formația sa Farul, ar putea avea în anii următori o "casă" ultramodernă.
"Am văzut că şi cu stadionul s-a aprobat, ştirile sunt bune şi sperăm să vină cât mai repede şi stadionul nou şi apoi să dezvoltăm proiectul. Uşor-uşor să încercăm să ne poziţionăm sus, ca o echipă puternică", a afirmat Gică Hagi, citat de DigiSport.
Proiectul noii arene din Constanța avansează cu pași repezi și el reprezintă una dintre cele mai mari dorințe ale "Regelui" de când acesta a început să investească în dezvoltarea fotbalului românesc și a creat proiectul Viitorul Constanța, transformat ulterior în Farul, după ce a preluat palmaresul fostei formații din fotbalul românesc.

Detalii despre noul stadion "Gheorghe Hagi", din Constanța

CNI a anunțat că pentru noul stadion constănțean s-a lansat în februarie licitația pentru proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistență tehnică, valoarea totală a investiției ridicându-se la aproximativ 80,4 milioane de euro, adică 393.877.186,64 de lei, TVA inclus. Suma totală cuprinde și costul pentru transportul și depozitarea materialelor rezultate din demolare, iar pentru lucrările de demolare sunt interesate 5 asocieri de firme, una dintre ele fiind cea care s-a ocupat de construcția stadioanelor Steaua și Rapid-Giulești din capitală.
Investiția totală este asigurată prin Compania Națională de Investiții și pe lângă stadionul cu pricina, proiectul include zone de parcare pentru oficiali, jucători și VIP-uri, un centru sportiv de recuperare și refacere, util inclusiv pentru cantonamente și construcția unor arene de tenis.
Suprafatața totală se va întinde pe 64 de mii de metri pătrați, iar noua capacitate a arenei va fi de 18,190 de locuri, astfel că va intra direct în top 10 cele mai mari stadioane din țară, după Arena Națională, Dan Păltinișanu din Timișoara, stadionul Steaua, Ion Oblemenco din Craiova, Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca.
Conform proiectului, lucrările de construcție a arenei dobrogene nu ar trebui să depășească 21 de luni, astfel că dacă totul se va desfășura conform planului, în finalul anului 2024 arena ar putea fi inaugurată.
Stadionul va fi construit conform reglementărilor UEFA pentru asigurarea nivelului maxim al cerințelor de clasificare UEFA, 4, la fel ca majoritatea stadioanelor nou construite în România în ultimii ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo