Eurosport
Revenire la Universitatea Craiova! Laurențiu Reghecampf, acord de principiu cu Rotaru. Azerii au făcut anunțul
De
Publicat 12/12/2022 la 19:31 GMT+2
Universitatea Craiova a rămas fără antrenor principal, după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia la începutul săptămânii trecute, la finalul meciului de Cupă, cu FC Argeș. Dragoș Bon asigură interimatul în Bănie, însă favorit să preia banca oltenilor este Laurențiu Reghecampf, antrenor care i-a mai condus pe juveți până în vara acestui an.
Laurențiu Reghecampf
Credit imagine: Facebook
Articol scris de Maria Olteanu
Universitatea Craiova a schimbat deja doi antrenori de la startul acestui campionat. Ediția 2022-2023 a început cu Laszlo Balint pe bancă, însă tehnicianul s-a despărțit de gruparea din sudul țării după mai puțin de două luni, Mirel Rădoi fiind cel care a preluat echipa în luna august. Mandatul fostului selecționer s-a terminat însă mai repede decât s-a preconizat, căci o serie de neînțelegeri la club, dublate de rezultate negative, l-au determinat pe acesta să demisioneze la mijlocul săptămânii trecute, după eliminarea din Cupa României, la finalul meciului cu FC Argeș.
În acest context, postul de antrenor a rămas vacant la Craiova, așa că patronul Mihai Rotaru caută acum un alt tehnician, pentru a-i prelua pe juveți din 2023, urmând ca pentru ultimele două meciuri din 2022, cu Mioveni și Chindia, să se bazeze pe serviciile lui Dragoș Bon.
CITEȘTE ȘI:
Laurențiu Reghecampf, acord de principiu cu Rotaru
Favorit să devină principal la Craiova este nimeni altul decât fostul antrenor al oltenilor, Laurențiu Reghecampf, cel care a condus-o pe Craiova din toamna anului 2021 până în această vară, atunci când a încheiat de comun acord raporturile contractuale cu Mihai Rotaru.
La Craiova, vreme de un sezon, Reghecampf i-a condus pe olteni în 38 de meciuri, perioadă în care a obținut 22 de victorii, 6 remize şi 10 înfrângeri.
Se pare că Reghecampf ar fi ajuns deja la un acord de principiu cu Rotaru, conform jurnaliștilor din Azerbaidjan, care au dezvăluit că tehnicianul este aproape de a-și rezilia colaborarea cu Neftchi Baku, club cu care este sub contract.
Reghecampf este interesat de o revenire în SuperLiga, iar în contextul în care Craiova a rămas fără antrenor, acesta ar fi ajuns deja la o înțelegere cu finanțatorul Craiovei pentru a prelua echipa în timpul pauzei competiționale din iarnă.
Potrivit sportinfo.az, următoarea destinație pentru Laurențiu Reghecampf este Universitatea Craiova: "Se va întoarce la fostul său club", precizează sursa citată.
Chiar și așa, în ciuda informațiilor apărute, Laurențiu Reghecampf a declarat la finalul săptămânii trecute că nu ia în calcul rezilierea contractului cu gruparea azeră.
"Am mai fost întrebat despre asta (n.r. despre plecarea din Azerbaidjan). Nu pot să interzic presei să scrie știri despre mine. Ei pot să scrie ce vor, este dreptul lor. Sunt la Nefchi!
A fost o nouă întâlnire cu conducerea clubului în care am vorbit despre consolidarea echipei. Nu există nicio problemă din partea mea. Nu mă gândesc să-mi schimb echipa", a anunțat Reghecampf.
ROTARU A FIXAT OBIECTIVUL CRAIOVEI PENTRU ACEST SEZON
Craiova ocupă în acest moment poziția a cincea în SuperLiga, iar la mijlocul săptămânii trecute a fost eliminată din Cupa României, competiție pe care a câștigat-o de două ori în ultimii 5 ani, în 2018 și 2021.
După plecarea lui Rădoi, interimatul va fi asigurat de Dragoș Bon, care are ca obiectiv să obțină 6 puncte din tot atâtea posibile în ultimele meciuri rămase de disputat din acest an, cu Mioveni și Chindia Târgoviște.
Mihai Rotaru a anunțat că în ciuda acestui început oscilant de campionat, echipa va trebui să termine în primele trei, așa cum a făcut-o în ultimele sezoane, podiumul fiind fără doar și poate obligatoriu de obținut la finalul play-off-ului.
"Podiumul. Este mai mult decât rezonabil. Ne batem cu Farul, CFR Cluj, Rapid, FCSB și se pare că Sepsi. Astăzi, în poziția în care suntem, nu ne putem gândi la titlul. Momentul care ne-a tras în jos a fost momentul Rapid. Eram pe val. Apoi a început scandalul mediatic, ne-am dat cu bâta-n cap și încă suntem amețiți.
Faptul că în ultimi doi ani de zile nu m-am implicat activ în echipă și s-a simțit la nivelul comunicării, la nivelul deciziilor, dar nu cred că o puteam face. Trebuie rezolvate punctual problemele. Lucrurile trebuie puse la punct", a declarat Mihai Rotaru, la DigiSport.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Promo
Promo