Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Care e relația lui Charalambous cu jucătorii de la FCSB! Dezvăluirile făcute de Mihai Stoichiță

Bianca Dumitru

Actualizat 09/08/2023 la 11:21 GMT+3

FCSB are un start perfect de sezon, fiind lider în clasamentul din SuperLigă, cu 4 victorii după 4 etape, și calificându-se în turul 3 preliminar din Conference League. Mihai Stoichiță l-a lăudat pe Elias Charalambous, spunând că antrenorul este un avantaj pentru vicecampioana României.

Elias Charalambous

Credit imagine: Getty Images

FCSB are un start perfect de sezon atât în campionatul României, unde este lider cu 4 victorii după 4 etape, cât și în Conference League, unde a ajuns în turul 3 preliminar.
Parcursul bun al roș-albaștrilor a fost comentat de Mihai Stoichiță, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Elias Charalambous.
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a spus că antrenorul are o relație bună cu jucătorii săi și că aduce un plus la echipă, fiind un tip echilibrat și un bun sfătuitor.
"Eu îl cunosc foarte bine pe Charalambous. Un fost jucător internațional foarte bun, în Cipru, care mi-a fost adversar de foarte multe ori. Eu am fost antrenor patru sezoane în Cipru la trei echipe diferite și acolo l-am cunoscut.
Charalambous este un tip tare echilibrat. Bine ancorat în realitatea stării de acolo, adică nu se vede ca un arogant. E un tip care are autoritate, un bun sfătuitor și aduce un plus la FCSB.
Eu cred că se impune jucătorilor de la FCSB, fără o autoritate care să deranjeze. Eu studiez și reacțiile jucătorilor, absolut toți care vin în contact cu noi. Pe fiecare, în funcție și de reacțiile din mass-media și nu au o stare conflictuală cu Charalambous. Chiar dacă, pe moment, sunt nemulțumiți de o schimbare, ei întotdeauna sunt echilibrați în relația cu acest om.
În poziția dificilă în care este el, la ora actuală, are un talent de a se descurca extraordinar. Părerea mea e și că a știut să-și câștige respectul. Charalambous este un echilibru între vestiar și patron", a declarat Mihai Stoichiță, potrivit Fanatik.
Citește și:

FCSB, într-o formă excelentă în acest start de sezon

FCSB are maximum de puncte după primele 4 etape consumate din sezonul 2023/24 al SuperLigii și este lider în clasament. De asemenea, trupa vicecampioană este singura cu punctaj maxim după primele etape, având și un golaveraj bun, de 8-2.
Roș-albaștrii au început noul sezon ideal, cu 4 victorii la rând, lucru care nu s-a mai întâmplat de 9 ani, din ediția de campionat 2014/15, sezonul care marchează și ultimul titlu de campioană venit la formația roș-albastră.
Atunci, trupa din capitală începea perfect sezonul, cu 4 victorii consecutive, ca primul eșec să vină abia în a cincea etapă.
Asta poate reprezenta pentru FCSB un motiv de speranță, performanța de atunci legată de cucerirea titlului la finalul sezonului repetându-se acum, în startul acestei ediții.
Rezultatele celor de la FCSB în primele 4 etape din sezon:
  • Ediția 2014/15: 4 victorii
  • Ediția 2015/16: 2 victorii, 2 remize
  • Ediția 2016/17: 3 victorii, o remiză
  • Ediția 2017/18: 3 victorii, o remiză
  • Ediția 2018/19: 3 victorii, o înfrângere
  • Ediția 2019/20: o victorie, o remiză, două înfrângeri
  • Ediția 2020/21: 3 victorii, o înfrângere
  • Ediția 2021/22: 2 victorii, 2 remize
  • Ediția 2022/23: o înfrângere, 3 remize
  • Ediția 2023/24: 4 victorii
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo