Eurosport
Charalambous, prime uriașe pentru calificarea în grupele UCL sau Europa League! Planul pentru Florinel Coman
De
Publicat 28/04/2024 la 11:39 GMT+3
FCSB a devenit campioana României după victoria cu 2-1 în fața celor de la Farul Constanța. Patronul roș-albaștrilor a anunțat că Elias Charalambous va continua pe banca echipei, urmând ca salariul său să crească, în contract fiind incluse și prime uriașe pentru grupele competițiilor europene.
Elias Charalambous
Credit imagine: Facebook
FCSB este noua campioană a României după 9 ani lungi de așteptare. Roș-albaștrii s-au impus în fața fostei campioane și și-au asigurat titlul din punct de vedere matematic, urmând să evolueze în preliminariile Champions League, acolo unde cunosc deja o parte din posibilii adversari din primul tur.
Această performanță i-a adus lui Elias Charalambous o prelungire de contract, dar și o creștere a salariului. În prezent, antrenorul încasează 5000 de euro pe lună, dar conducerea a anunțat, la Digi Sport, că salariul său va crește.
Tehnicianul are și câteva prime uriașe pentru calificarea în grupele competițiilor europene, împărțite astfel:
Elias Charalambous a semnat cu FCSB în martie 2023, iar contractul i-a fost prelungit la finalul acelui sezon. Cirpiotul este al 6-lea antrenor străin din era actualului patron al vicecampioanei României.
Interesant este faptul că niciunul dintre precedenții săi nu și-a îndeplinit rolul pentru un sezon complet, iar el este primul care reușește acest lucru, ba mai mult, aducând și titlul.
Citește și:
Florinel Coman ar putea rămâne la FCSB pâna la 1 septembrie
Florinel Coman este unul dintre cei mai în formă fotbaliști de la FCSB, având 15 goluri și 9 pase decisive în SuperLigă. Atacantul de 25 de ani este golgheterul campionatului și a câștigat titlul alături de echipa sa.
Patronul FCSB a dezvăluit că reprezentanții lui Al Duhail vor veni joi în România pentru a realiza transferul, urmând să plătească 5 milioane de euro. Roș-albaștrii sunt dispuși ca suma să scadă până la 4,5 milioane, cu condiția ca Florinel să rămână până la 1 septembrie, pentru a evolua în preliminariile cupelor europene.
Pentru a contracara ofertele care ar putea veni din străinătate, conducerea celor de la FCSB intenționează să-i dubleze salariul fotbalistului. Atacantul ar urma să câștige 60.000 de euro pe lună (720.000 de euro pe an) din sezonul viitor.
Mai mult, conducătorul campioanei vrea să demareze negocierile pentru Mihai Popescu, fundașul de 30 de ani al celor de la Farul. Pentru moment, propunerea bucureștenilor nu e pe placul lui Gică Hagi și al lui Gică Popescu, însă rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile în perioada de mercato.
Promo
Promo