Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamoviștii, cu capul în pământ după remiza cu Voluntari! "Suntem belstemați, asta e"

Dani Morar

Publicat 26/04/2024 la 23:02 GMT+3

Dinamo a ajuns la un bilanț de o singură victorie, 3 remize și 3 înfrângeri, în play-out, după egalul cu Voluntari. "Câinii" au recunoscut că parcă sunt belstemați și nu mai știu ce să facă pentru a marca mai multe goluri și pentru a scăpa de la retrogradare.

Dinamo - FC Voluntari.

Credit imagine: Eurosport

Dinamo a obținut doar un rezultat de egalitate pe teren propriu, împotriva celor de la FC Voluntari, scor 1-1. Alb-roșiii nu au reușit să marcheze mai mult de un gol în cele 6 partide din play-out pe care le-au disputat și par condamnați la ultimele 4 locuri.
Costin Amzăr nu a mai suportat și a spus că simte că echipa sa e blestemată. În discursul jucătorului s-a citit o oarecare resemnare, fiind clar dezamăgit de rezultatul de azi.
"Din păcate, nu putem să marcăm mai mult de un gol, nu știu de ce. Suntem supărați toți. Asta e. Vedem ce vom face și la Cluj.
Am făcut un meci bun, dar parcă nu vrea să intre mingea în poartă. Suntem blestemați, nici nu știu ce să mai facem. Asta a fost soarta meciului. Le mulțumim fanilor, s-a simțim prezența lor în tribune.
Nu bag în seama astea, îmi văd de jocul meu. Cine vrea să strige, să strige. Cum trăim fiecare meci pe final… E foarte greu. Zici că suntem blestemați, luăm goluri doar pe final.
Sunt prea multe meciuri în care am luat gol pe final și noi nu reușim să dăm mai mult de un gol", a declarat Costin Amzăr, la Digi Sport.
Citește și:

Zeljko Kopic: "E cel mai greu moment pentru Dinamo"

Suporterii lui Dinamo au fost furioși la finalul partidei și i-au amenințat pe jucători dacă vor retrograda. Zeljko Kopic îi înțelege pe fani și a comentat partida, fără a spune ceva legat de arbitraj.
"Nu am văzut, nu vreau să comentez arbitrajul. E foarte greu, nu e totul în mâinile noastre. Azi trebuia să câștigăm, dar nu mai controlăm noi totul.
A fost al treilea meci în șapte zile. Avem timp să ne gândim la următorul meci. Avem destul timp. Băieții au înțeles situația. În ultimele jocuri am luat goluri în ultimele minute. Azi am luat în prima repriză.
Normal că sunt supărați suporterii. Ei sunt mereu în spatele nostru și ne susțin. E responsabilitatea mea, a noastră să facem lucrurile mai bune.
Această perioadă a fost foarte grea. Acum e foarte greu, pentru că sunt doar două jocuri. Acum e cel mai greu moment", a spus și Kopic după meci, pentru sursa citată.
Dinamo rămâne pe loc direct retrogradabil, cu 21 de puncte, în timp ce Voluntari ajunge la cota 23 și poate coborî pe loc de baraj în funcție de alte rezultate care se vor înregistra în această etapă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo