Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB - Farul, direct în topul audiențelor din SuperLigă! Duelul care poate schimba ierarhia

Bianca Dumitru

Publicat 27/04/2024 la 23:21 GMT+3

FCSB a devenit, în această seară, campioană a României, după ce a câștigat cu scorul de 2-1 meciul cu Farul Constanța, contând pentru a șaptea etapă a SuperLigii. Duelul de pe Arena Națională s-a jucat în prezența unui număr mare de spectatori, fiind în topul partidelor cu cele mai mari audiențe din acest sezon.

Farul - FCSB. Sursa: Cristi Preda (GSP.ro).

Credit imagine: Eurosport

FCSB a cucerit matematic, în această seară, titlul de campioană a României, după ce a câștigat, scor 2-1, duelul cu Farul Constanța din cea de-a șaptea etapă a SuperLigii, și a ajuns la o diferență de cel puțin 14 puncte față de urmăritoarele sale din clasament.
Derby-ul campioanelor din România s-a jucat în prezența unui număr mare de spectatori. În tribunele Arenei Naționale au fost 29.347 de persoane, aceasta fiind a cincea cea mai mare audiență înregistrată în această stagiune.
Cei mai mulți spectatori, peste 40.000 de fiecare dată, au fost la duelurile dintre Rapid și FCSB, recordul fiind deținut de meciul din play-off, de acum o săptămână, când a fost depășită borna de 45.000 de spectatori.
Acest record ar putea fi doborât la derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj, din cea de-a noua etapă a play-off-ului, meci programat pe 11 mai. Aceasta va fi partida la finalul căreia roș-albaștrii vor primi trofeul și medaliile de campioni ai României.
Astfel, fanii echipei lui Elias Charalambous și-ar putea dori să meargă în număr cât mai mare pentru a le fi alături favoriților și a sărbători împreună titlul.
Citește și:

Topul audiențelor din SuperLigă în sezonul 2023/24

1. FCSB 2-2 Rapid - 45.143 de spectatori
2. Rapid 4-0 FCSB - 43.238 de spectatori
3. FCSB 1-2 Rapid - 40.563 de spectatori
4. FCSB 2-0 Universitatea Craiova - 32.227 de spectatori
5. FCSB 2-1 Farul - 29.347 de spectatori
6. FCSB 1-0 CFR Cluj - 28.519 spectatori
7. "U" Cluj 0-0 FCSB - 23.893 de spectatori
8. Dinamo 0-1 FCSB - 22.926 de spectatori
9. "U" Cluj 3-4 CFR Cluj - 22.614 spectatori
10. Universitatea Craiova 2-1 Rapid - 22.123 de spectatori
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo