Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gâlcă debutează duminică la Universitatea Craiova, fără cel mai bun jucător, și se gândește la locul 2

Maria Olteanu

Publicat 19/04/2024 la 18:43 GMT+3

Constantin Gâlcă este începând cu această săptămână noul antrenor al celor de la Universitatea Craiova, după ce oltenii l-au demis pe bulgarul Petev. Gâlcă a revenit în fotbalul românesc și va debuta ca antrenor al juveților duminică, în deplasarea de la Sepsi. Nu va putea însă conta pe cel mai bun jucător din lot, Mitriță, din nou accidentat.

Constantin Gâlcă, foto: captură Facebook UCV

Credit imagine: Eurosport

Constantin Gâlcă a semnat la mijlocul acestei săptămâni un contract cu Universitatea Craiova și preia formația olteană într-un moment dificil al campionatului, după eliminarea din sferturile Cupei României și două înfrângeri consecutive în play-off, cu FCSB și Farul.
Gâlcă va debuta duminica aceasta, la Sfântu Gheorghe, pe banca oltenilor, și speră să termine actuala ediție pe locul al doilea și să califice echipa în cupele europene, acolo unde nu a mai fost în ultimul sezon.
Înaintea meciului din Covansa, Gâlcă a prefațat acest duel extrem de important pentru echipa sa, care nu va putea însă conta pe serviciile celui mai bun jucător din lot, Alexandru Mitriță.
Mitriță s-a accidentat la meciul din Cupă, cu Oțelul, a lipsit cu FCSB, a revenit cu Farul, dar se pare că problemele sale au recidivat, iar jucătorul oltenilor nu este apt pentru deplasarea de la finalul acestei săptămâni.

Gâlcă debutează duminică la Universitatea Craiova

Craiova se va deplasa duminică, 21 aprilie, de la ora 19:00, la Sfântu Gheorghe, pentru meciul cu Sepsi, cel care va fi primul joc al lui Constantin Gâlcă la timona formației din sudul țării.
Vineri, înainte de plecarea spre meci, Gâlcă a susținut conferința de presă premergătoare partidei și a vorbit din nou despre obiectivul echipei sale, dar și despre problemele celui mai important om din lot.
"Cu siguranță că n-o să fie un meci ușor pentru că Sepsi este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult. Și atunci e o echipă care face pressing avansat de fiecare dată. Să vedem cum putem să contracarăm aceste situații. Eu îmi doresc să câștigăm și să avem șanse în continuare la locul 2, să ne batem pentru locul 2, acesta e lucrul cel mai important pentru club și pentru mine.
Suntem în postura de a fi acolo (n.r. în lupta pentru cupele europene), de a termina pe locul 2, dar am spus, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci.
Problema acum.. avem accidentați, și în cazul lui Mitriță, are o accidentare, nu știu.. să vedem dacă îl avem la meciurile următoare. Trebuie să găsim soluții, pentru că Mitriță pentru noi este important", a spus Gâlcă la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo