Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Transfer bizar făcut de CFR Cluj! Ardelenii au adus un fundaș care nu a jucat de un an și jumătate

Eurosport
DeEurosport

Publicat 08/01/2024 la 18:07 GMT+2

CFR Cluj a anunțat oficial transferul fundașului central ucrainean Alan Aussi. Apărătorul a ajuns în Gruia liber de contract, după despărțirea de echipa secundă a celor de la Ponferradina. Acesta a suferit o accidentare în 2022, după care nu a mai reușit să joace vreun meci.

Alan Aussi

Credit imagine: Imago

Articol scris de Daniel Kerekes
CFR Cluj a oficializat al doilea transfer al acestei perioade de mercato. Dacă "feroviarii" l-au prezentat săptămâna trecută pe Omar El Kaddouri, aceștia au anunțat în cursul zilei de luni un nou transfer, unul cel puțin ciudat.
Alan Aussi a ajuns la Cluj de la echipa secundă a celor de la Ponferradina. Inedit este faptul că ucraineanul de origine siriană nu a mai jucat vreun meci oficial din august 2022.
Fundașul central de 22 de ani a disputat ultimul său meci oficial în tricoul lui Pyunik Erevan pe 21 august 2022, la o lună distanță de la meciul în care CFR Cluj a suferit eliminarea din calificările Ligii Campionilor, chiar împotriva campioanei Armeniei de la acea vreme. Fotbalistul s-a accidentat și a avut nevoie de operație, iar de atunci, acesta nu a mai jucat vreun meci oficial.
Citește și:

Transferat la CFR, Aussi a jucat pentru Dortmund într-un meci caritabil

Alan Aussi are o poveste tristă, precum majoritatea conaționalilor săi. La izbucnirea războiului din Ucraina, acesta juca în țara natală și a fost nevoit să se refugieze. Ajuns în Germania, Aussi a avut șansa să se antreneze cu echipa U23 a celor de la Borussia Dortmund.
Fundașul a evoluat pentru echipa mare, antrenată în acea vreme de Marco Rose, într-un meci caritabil, împotriva echipei de care aparținea în acel moment, Dinamo Kiev. Aussi a jucat jumătate de oră în acel amical disputat pe Signal Iduna Park.
Un meci asemănător a disputat și CFR Cluj, tot în compania celor de la Dinamo Kiev, în acea vreme antrenați de Mircea Lucescu. Echipa din capitala Ucrainei a inițiat un turneu de meciuri în toată Europa cu scopul strângerii de fonduri pentru refugiați. Amicalul s-a jucat în Gruia pe 20 aprilie, încheiat cu scorul de 0-0.
Alan Aussi a început fotbalul la academia lui Shakhtar Donetsk, după care a ajuns la academia rivalei Dinamo Kiev. Acesta nu a evoluat în vreo partidă pentru multipla campioană a Ucrainei, fiind împrumutat la echipe precum Torpedo Zhodino sau Pyunik Erevan.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo