Protocolul VAR, încălcat la Petrolul - FC Argeș! S-a aflat ce au discutat Radu Petrescu și Iulian Dima la cea mai controversată fază a SuperLigii
Înregistrările audio de la cea mai controversată fază a SuperLigii nu au apărut public, însă CCA a dezvăluit discuția dintre Radu Petrescu și Iulian Dima! Practic, protocolul VAR a fost încălcat, Dima dându-i de înțeles lui Petrescu faptul că a comis o eroare, aceasta fiind ulterior îndreptată printr-o altă greșeală.
Cernat: "Unii au crezut că nu fac față în Ucraina". Interviul integral va fi duminică pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
Meciul Petrolul - FC Argeș continuă să fie cel mai fierbinte subiect din fotbalul românesc. La scorul de 1-1, piteștenii au marcat un gol perfect valabil, însă Radu Petrescu a dictat un fault în atac inexistent. Ulterior, ploieștenii au înscris și au câștigat partida, iar decizia centralului ar putea să fie fatală echipei lui Bogdan Andone, care este angrenată în lupta strânsă pentru intrarea în play-off.
Imediat după ce duelul s-a încheiat, Dani Coman a avut o ieșire foarte dură și surprinzătoare, declarând că cei precum Radu Petrescu ar trebui bătuți și călcați în picioare. Speța a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină, care l-a sancționat pe oficial, acesta primind și un avertisment. În plus, centralul a fost suspendat până la finalul campionatului, însă telenovela nu s-a încheiat, deoarece toată lumea a dorit să afle ce a stat în spatele deciziei controversate a arbitrului.
Protocolul VAR, încălcat
Încă de la implementarea sistemului s-a vehiculat intens ideea intervențiilor neregulamentare ale celor din camera VAR. Practic, se zvonea că centralul le cere uneori părerea colegilor la faze care nu respectă protocolul.
Acum, această teorie a fost confirmată, având în vedere comunicatul emis de CCA. Deși cei din camera VAR trebuie să intervină și să discute cu arbitrul abia când sunt siguri că s-a luat o decizie eronată în privința unui gol, a unui penalty, a unei erori de identitate sau a unei eliminări, Radu Petrescu l-a întrebat pe Iulian Dima, la meciul Petrolul - FC Argeș, dacă Oancea a dat cu piciorul în pământ. Cel din camera VAR a răspuns simplu cu "da", astfel că centralul și-a dat seama că luase o decizie greșită și a fluierat imediat fault în atac, pentru a-și repara eroarea.
- Deși CCA nu spune cu subiect și predicat acest lucru, ba mai mult încearcă să îl scuze pe Iulian Dima, după cum se vede în comunicat, această scurtă discuție a afectat direct decizia ulterioară luată de Radu Petrescu și este o încălcare a protocolului VAR.
"În cazul audierii fișierelor audio originale ale discuției dintre arbitru și camera VAR pentru faza din minutul 86 al meciului Petrolul Ploiești - ACS Campionii FC Argeș (abatere inexistentă înainte ca mingea să intre în poarta echipei FC Petrolul), CCA a punctat următoarele:
Înregistrarea arată că arbitrul VAR, domnul Iulian Dima, nu a comunicat deloc cu arbitrul înainte ca faultul să fie acordat. Înainte de reluarea jocului, VAR a fost întrebat de arbitru dacă jucătorul ar fi dat cu piciorul în pământ, fapt confirmat de acesta, fără a exprima însă vreo opinie cu privire la existența sau nu a unui fault.
Arbitrul, după reluarea jocului, a fluierat imediat, fără a-i da VAR posibilitatea de a verifica, revizui și interveni, dacă era necesar, deoarece fluierul arbitrului a dus la oprirea jocului înainte ca mingea să fi intrat în poartă", este comunicatul emis de CCA pe site-ul FRF.
Cât despre hotărârea de a nu publica înregistrările audio, CCA a precizat: "Având în vedere că răspunsul la solicitarea ACS Campionii FC Arges de a primi transcrierea dialogurilor dintre arbitri și camera VAR pentru ambele meciuri a fost considerat în afara oricăror protocoale și regulamente aplicabile, ambele părți au convenit să se întâlnească joi, 19 februarie, la Casa Fotbalului, pentru a audia fișierele audio originale aferente minutelor solicitate".
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Meciuri asemănătoare
FC Petrolul
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4793.png)
2
1
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)