Rudi Garcia l-a taxat pe Koeman, după ce olandezul s-a plâns că PSG vorbește prea mult despre Messi

Ronald Koeman s-a plâns că cei de la PSG dau dovadă de lipsă de respect prin faptul că vorbesc atât de mult despre Leo Messi, care se află încă sub contract cu Barcelona. Antrenorul catalanilor a primit o replică pe măsură, fiind acuzat că și el a procedat la fel în trecut.

Ronald Koeman

Credit imagine: Getty Images

Mai mulți jucători și oficiali ai celor de la PSG și-au manifestat public dorința ca Lionel Messi să semneze din vară cu clubul parizian, iar acest lucru i-a deranjat foarte mult pe cei de la Barcelona. Ronald Koeman a luat poziție față de atitudinea reprezentanților vicecampioanei Europei, spunând că dau dovadă de o lipsă de respect, invocând și faptul că cele 2 echipe se vor întâlni în meci direct în optimile Champions League.
"Mie mi se pare o lipsă de respect. Este greșit să spui așa ceva, mai ales înaintea meciului din UEFA Champions League. Nu este corect și nu cred că arată respect față de Barcelona vorbind despre un jucătorul nostru", a declarat Koeman în urmă cu câteva zile.
picture

Rudi Garcia

Credit imagine: Getty Images

Olandezul a primit însă un răspuns pe măsură și nu din partea celor de la PSG, ci de la Rudi Garcia. Antrenorul lui Olympique Lyon l-a acuzat pe Koeman că a procedat exact la fel înaintea acestui sezon, când a declarat de mai multe ori că și-l dorește pe Memphis Depay, fotbalist aflat sub contract cu echipa franceză.
"Am citit că Ronald Koeman a fost un pic ofensat de faptul că PSG a vorbit despre Leo Messi înainte de confruntarea din Champions League dintre PSG și Barcelona. Dar el nu s-a sfiit să vorbească despre Memphis Depay chiar și după ce perioada de transferuri s-a încheiat.", a spus Rudi Garcia într-un interviu acordat pentru BeIN Sports.
picture

Ronald Koeman and Memphis Depay of Holland during the Training & Press conference

Credit imagine: Getty Images

Koeman a insistat pentru aducerea lui Memphis Depay la Barcelona

Imediat după ce a fost numit pe banca Barcelonei, Ronald Koeman a declarat public că are nevoie de jucători noi. Olandezul a renunțat la Luis Suarez și a insistat pentru transferul lui Memphis Depay, fotbalist pe care îl cunoaște foarte bine de la națioanla Olandei.
Oficialii Barcelonei au încercat să-i facă pe plac managerului olandez, dar prețul cerut de Lyon pentru jucător a fost unul foarte mare, iar situația financiară a catalanilor nu este tocmai roz, astfel că tranzacția a picat.
Chiar și după startul acestui sezon, Koeman a menționat că Depay rămâne un obiectiv pentru el. Contractul fotbalistului olandez cu Lyon expiră în vara acestui an și sunt șanse mici ca el să continue la formația din Ligue 1. Dacă Ronald Koeman va rămâne la Barcelona și în sezonul viitor e posibil ca Depay să ajungă până la urmă pe Camp Nou, deși va avea cu siguranță mai multe oferte de la echipe de top.
picture

Program FA Cup

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo