EXCLUSIV. "Sunt invidios pe el" Reacția lui Goian după ce Hagi a câștigat titlul cu Rangers

Dorin Goian a jucat pentru Rangers între 2011 și 2013. Fostul fundaș de națională al României a vorbit pentru Eurosport.ro despre titlul câștigat de fosta sa echipă după 10 ani de așteptare.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Andrei Bobeică
Goian a îmbrăcat de 40 de ori tricoul lui Rangers și are un gol marcat pentru clubul de pe Ibrox în Cupa Ligii. Dorin Goian a jucat două meciuri pentru Rangers și în liga a 4-a, după retrogradarea echipei, apoi a fost împrumutat la Spezia.
Un sezon excepțional. Nimeni nu s-ar fi gândit că Rangers poate fi campioană cu atât de devreme.
A fost o provocare mare pentru el preluând o echipă cu pretenții mari, mai ales după ceva ani în care Celtic a dominat fotbalul scoțian.
Normal. Rangers trebuia să revină cât mai repede în prima ligă și faptul că au câștigat din nou titlul, mă bucură nespus.
Îi transmit că sunt invidios pe el pentru faptul că eu nu am reușit să câștig campionatul cu Rangers. A fost și o situație diferită, dar BRAVO, IANIS! Felicitări!
Rangers are puterea să câștige Europa League!
În maximum 2 ani aș vrea să-l văd într-un campionat de top din Europa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo