Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rangers, campioană invincibilă! Ianis și Gerrard au intrat în istoria clubului

Andrei Bobeica

Actualizat 15/05/2021 la 17:22 GMT+3

Rangers a câștigat cu 4-0 ultimul meci din acest sezon. Ianis Hagi a jucat titular și a oferit o pasă de gol, petnru reușita de 3-0, a lui Roofe. Românul a ieșit de pe teren în minutul 61.

Ianis Hagi (Rangers)

Credit imagine: Getty Images

Rangers a devenit campioană în Scoția după o așteptare de 10 ani! Formația pregătită de Steven Gerrard a dominat clar sezonul din Premiership și și-a asigurat titlul mult visat încă de pe 7 martie, după 32 de etape.

Rangers, invincibilă într-un sezon magnific

Este primul titlu pentru Rangers, după o pauză de 10 ani. De la ultimul titlu, Rangers a avut o perioadă neagră, ajungând în liga a 5-a din cauza problemelor financiare.
Echipa a redevenit însă o forță și la al 2-lea sezon cu Steven Gerrard pe banca tehnică a reușit să oprească hegemonia celor de la Celtic, care câștigaseră ultimele 9 ediții de campionat.
Rangers a reușit 32 de victorii în 38 de etape, fără să piardă vreun meci.
Echipa lui Gerrard a înscris 92 de goluri și a primit doar 13.
În acest secol, Rangers este abia a patra echipă care termină neînvinsă campionatul, după cel puțin 38 de jocuri. Au mai reușit această performanță Arsenal, Juventus și marea rivală, Celtic.

Fanii, spectacol în Glasgow

Suporterii lui Rangers au început petrecerea încă de aseară.

Ianis, primul titlu din carieră

Acesta este primul titlu de campion din cariera lui Ianis Hagi. Mijlocașul de 22 de ani mai are în palmares 3 trofee: Cupa și Supercupa României cu Viitorul și Supercupa Belgiei cu Genk.
Ianis Hagi, campion
Ianis a jucat 45 de meciuri în toate competițiile pentru Rangers, a marcat 8 goluri și a oferit 15 pase de gol. 12 dintre assist-uri au fost în campion și îi oferă românului titlul de cel mai bun pasator din campionat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo