Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Ramos a dezvăluit numele colegului de echipă care l-a convins să semneze cu PSG + Ce sfat i-a dat lui Mbappe

Irina Aldea

Publicat 14/07/2021 la 07:54 GMT+3

Sergio Ramos este noul jucător al lui PSG. Fostul fundaș al Realului a oferit un interviu amplu în presa din Spania, în care a dezvăluit numele colegului de echipă care l-a convins să vină la PSG, dar și ce sfat îi dă lui Mbappe, privind plecarea din Ligue 1.

Sergio Ramos

Credit imagine: Getty Images

Sergio Ramos este în mod oficial jucătorul lui PSG. Fundașul spaniol de 35 de ani a semnat la începutul acestei luni o înțelegere valabilă pe 2 ani cu echipa din capitala Franței. Ramos a dezvăluit că Neymar a fost jucătorul care l-a convins să vină la PSG: "Am vorbit cu Neymar în ultimii șase sau șapte ani.
În afara faptului că el a jucat pentru Barca, iar eu pentru Madrid, am avut și avem o prietenie extraordinară. La fel cu Di Maria sau Keylor. Neymar m-a convins să semnez cu PSG. Ajută de fiecare dată să vorbești cu fotbaliștii de la clubul la care te gândești să mergi, sau cu Leonardo sau Al Khelaifi. Toți m-au convins în felul lor", a spus Sergio Ramos.
Fundașul spaniol a dezvăluit și ce sfat i-a dat lui Kylian Mbappe, jucător aflat demult pe radarul lui Real Madrid: "Îl vreau pe Mbappe în echipa mea. Bineînțeles, fiecare e liber să ia propriile decizii. PSG e un club uriaș cu un proiect magnific. Da, sunt de acord, toți jucătorii mari trebuie să ajungă la Real Madrid într-un anumit moment în cariera lor, dar acum îl vreau de partea mea. Personal vreau să joc alături de cei mai buni jucători din lume, iar Mbappe este cu siguranță unul dintre ei. De abia aștept să joc și alături de Neymar, împotriva căruia am jucat de multe ori când el era la Barcelona", a mai spus Ramos.

Sergio Ramos s-a despărțit de Real Madrid după 16 ani petrecuți pe Bernabeu

Fundașul spaniol a jucat în peste 650 de meciuri și a înscris 100 de goluri pentru Real Madrid. În vârstă de 35 ani, Sergio Ramos a jucat din 2005 la Real Madrid, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al Spaniei şi patru Ligi ale Campionilor, între alte trofee.
El este campion mondial (2010) şi dublu campion european (2008, 2012) cu reprezentativa Spaniei, al cărei tricou l-a îmbrăcat de 180 de ori până acum. Ramos, care venea după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon finalul sezonului trecut, nu a fost inclus de selecţionerul Luis Enrique în lotul pentru EURO 2020.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo