Între orașul-port Genova și Anglia există o legătură puternică, datorită steagului comun, pe care este inscripționată crucea Sfântului Gheorghe, soldat roman de origine greacă ce a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. De altfel, încă din timpul secolului al XIII-lea, monarhul Angliei plătea o taxă anuală pentru folosirea steagului genovez, iar conform actualului primar al orașului italian, Marco Bucci, Regatul Angliei a oprit plata către Genova în anul 1771.

Echipa unei comunități

La data de 7 septembrie 1893 are loc o întâlnire în cadrul consulatului britanic din hotelul Via Palestro între nouă membri ai comunității britanice din Genova, cărora li s-au alăturat diplomatul și consulul britanic în Genova, Charles Alfred Payton și Prințesa Victoria. Astfel, aceștia decid înființarea unui club de cricket, după modelul britanic, intitulat Genoa Cricket and Athletic Club, iar disciplinele sportive introduse pe plan secund vor fi, pentru moment, înotul și fotbalul. Și asta pentru că, după doar patru ani, observând creșterea popularității fotbalului în Anglia, Genoa În urma primelor alegeri la nivelul conducerii clubului, Genoa l-a ales pe inginerul Charles De Grave Sells în funcția de președinte, în timp ce Jonathan Summerhill Sr. a fost numit vicepreședinte.
Serie A
Ianis Hagi, ca și transferat la Roma, în iarnă. Suma uriașă pusă la bătaie de Mourinho
24/09/2021 LA 05:01
Anul 1896 se va dovedi unul dintre cei mai importanți din întreaga istorie a ”grifonilor”, odată cu venirea în Peninsulă a corespondentului Daily Mail și a doctorului James Spensley. Inițial, Spensley a ajuns în Italia cu intenția de a vindeca marinarii britanici de pe navele ce transportau cărbuni în export. Dându-și acordul pentru a evolua ca jucător al genovezilor, ce inițial au adoptat un echipament alb datorită influențelor britanice din club, James Spensley a fost instalat și în funcția de antrenor principal, urmând să pregătească întregul proces de transfomare al celor de la Genoa într-o echipă concentrată exclusiv asupra sportului cu balon rotund.
În aprilie 1897, James Spensley finalizează tratativele privind schimbarea numelui clubului Genoa pentru Genoa Cricket and Football Club, denumire purtată și în ziua de astăzi, confirmând astfel fotbalul ca sport de bază în această societate. Odată cu acest pas fructificat cu succes, Genoa va deveni, ulterior, cel mai vechi club profesionist încă în activitate din istoria fotbalului italian. La acel moment, în fotbalul italian își desfășurau activitatea doar patru echipe, toate din regiunea Torino, dintre acestea doar trei urmând să ia parte la ediția inaugurală a Campionatului Italian de Fotbal, în 1898.
https://i.eurosport.com/2019/12/19/2739557.jpg
Odată cu trecerea clubului sub noul statut, Genoa, prin intermediul doctorului James Spensley, va începe recrutarea mai multor jucători italieni pentru întărirea lotului. Alături de jucătorii britanici deja legitimați la echipa de cricket vor veni Fausto Ghigliotti, Ernesto De Galleani, Enrico Pasteur, Giampiero Venturini, Wallys Ghiglione, Silvio Bertollo și Giovanni Bocciardo.
Însă înainte ca prima ediție a primei ligi italiene să își consemneze debutul, cei de la Genoa vor disputa primul meci amical de fotbal sub noua identitate, împotriva selecționatei formate din jucători ai celor de la Internazionale Torino, echipă ce va reprezenta principalul adversar al formației ”rossoblu” în lupta pentru primele trei ediții din Campionatul Italian, respectiv Torinese. În prima partidă amicală, disputată la data de 6 ianuarie 1898, torinezii s-au impus cu scorul de 1-0, în fața a puțin peste 200 de spectatori, pentru ca Genoa să își ia revanșa două luni mai târziu prin același scor final.

Formarea primei ligi italiene, punctul de pornire a unei hegemonii

Pe 26 martie 1898, la scurt timp după prima victorie obținută de Genoa în istoria sa, ”grifonii”, alături de alte șapte cluburi, FC Torinese, Internazionale Torino, SC Torino, SEF Medioanum, Pro Sport Alessandria și SGL Cristoforo Colombo, înființează, la Torino, Federația Italiană de Fotbal, inginerul italian Mario Vicary fiind ales în calitate de președinte al forului italian. În urma întrunirii reprezentanților celor opt cluburi va fi aprobată inaugurarea Campionatului Italian de Fotbal, începând cu 8 mai.
Înainte de startul primei ediții, Federația Italiană de Fotbal a decis ca toate meciurile, trei la număr, să fie disputate în aceeași zi. Și cum toate reglementările au fost bine stabilite, în această competiție vor lua parte doar patru echipe, Genoa, plus alte trei echipe ale orașului Torino: Internazionale, Gimnastica și Torinese. Prima semifinală, cea dintre Internazionale Torino și Torinese, a avut fluierul de start la ora 9:00, ora Italiei. Conform protocolului stabilit de federație, toate partidele vor avea loc pe un stadion unic, Velodromo Umberto I, oficiate de un singur arbitru de centru, pe numele său Adolf Jourdan, președintele celor de la Internazionale Torino. În urma victoriei obținute de Internazionale cu scorul de 2-1, cea de-a doua semifinală, Genoa-Gimnastica Torino, avea să fie disputată la ora 11:00, în fața a 50 de spectatori. Genovezii vor câștiga acest meci grație golurilor înscrise de Norman Leaver și Giovanni Bocciardo.
Cu peste două ore rămase până la disputarea ultimului act, Internazionale Milano-Genoa, alți 50 de spectatori își fac apariția pe stadionul Velodromo Umberto I din Torino. În cele din urmă, finala avea să înceapă la ora locală 15:00, ”grifonii” având câștig de cauză. scor 2-1, prin golurile marcate de James Spensley, ce putea atât ca portar, cât și ca fundaș central, și Norman Leaver. Astfel, Genoa își trecea în palmares primul din cele nouă titluri obținute în întreaga sa istorie.
Aceleași patru echipe vor lua parte și la următoarea ediție a primului eșalon italian, Genoa fiind calificată direct în finala competiției. Victoria obținută de Internazionale contra rivalilor locali, Gimnastica, a facilitat o a doua finală consecutivă împotriva ”grifonilor”. Și de această dată, Genoa va avea ultimul cuvânt de spus împotriva lui Internazionale, scor 3-1, Spensley și Leaver regăsindu-se printre marcatori, alături de elvețianul Henri Dapples.
La un an distanță de la ultima finală în care Internazionale Torino a fost implicată, echipa este dezafiliată, de această măsură profitând AC Milan și Juventus, echipe neafiliate Federației Italiene de Fotbal. Printre acestea s-au mai numărat Sampierdarenese, echipă ce, alături de Andrea Doria, vor forma actuala echipă numită Sampdoria, Torinese și Gimnastica Torino. Într-o partidă preliminară, ce va stabili prima echipă calificată în finală, Genoa s-a impus printr-un neverosimil 7-0, urmând să aștepte rezultatul partidei dintre AC Milan și Torinese, câștigătoare a unei grupe în care s-au mai aflat Gimnastica Torino și Juventus. Scorul de neprezentare administrat de către cei de la Torinese formației ”rossonero” a făcut ca finala să fie, din nou, o confruntare între orașele Torino și Genova. Asemenea celor de la Internazionale, Torinese va cădea victimă celei mai dominante formații de la începutul secolului XX, Genoa, prin același scor administrat de ”rossoblu” cu un an înainte, 3-1.
Seria de invincibilitate a genovezilor va fi încheiată odată cu ediția din 1901 a campionatului intern, fiind învinsă în finală de AC Milan după reprizele de prelungiri, scor 0-3, însă această înfrângere nu va reprezenta sfârșitul perioadei de glorie pentru Genoa, care își va adjudeca următoarele trei titluri de campioană a Italiei, prin victoriile finale contra lui Milan, respectiv Juventus, de două ori.
În 1908 are loc primul protest major din istoria fotbalului italian, survenit datorită deciziei Federației Italiene de Fotbal de a le permite accesul în prima ligă echipelor ce au legitimați exclusiv jucători italieni, ceea ce a rezultat în retragerea unor formații precum Genoa, AC Milan sau FC Torino. Această regulă va fi impusă și pentru următoarea ediție, în care Genoa va decide să ia parte, însă fosta câștigătoare a șase titluri de campioană la acel moment va fi eliminată de eventuala câștigătoare a ediției din 1909, Pro Vercelli. Doi ani mai târziu, actuala arenă a celor de la Genoa, Marassi, este inaugurată la 22 ianuarie 1911 printr-o partidă amicală împotriva lui Internazionale Milano. La mai bine de trei decenii distanță, Genoa va împărți această arenă cu rivala locală Sampdoria. Ulterior, denumirea stadionului va fi schimbată în Stadio Luigi Ferraris, după fostul fotbalist și inginer italian, Luigi Ferraris, decedat în timpul Primului Război Mondial.
https://i.eurosport.com/2019/10/22/2700816.jpg

Sosirea primului Mister

Dacă există un om cu o uriașă influență asupra cursului istoriei unui club precum Genoa, cufundat în propria-i istorie, acela este domnul William Garbutt, a cărui poveste o puteți citi aici. Primul antrenor profesionist din istoria fotbalului italian, Garbutt a ajuns în Genova în 1912, reușind să schimbe din temelii întreaga abordare managerială a ”grifonilor” prin restructurarea metodelor de antrenament, concentrate asupra pregătirii fizice și tactice, dar și prin efectuarea primelor trei transferuri contra cost din Italia, britanicii John Grant și Percy Walsingham, dar și fundașul Renzo De Vecchi, ce va deveni una dintre cele mai pivotante figuri din istoria clubului.
Aceste transferuri vor aduce rezultate cu efect imediat pentru Genoa, care va încheia stagiunea 1913-14 pe locul secund, în spatele revelației Casale, pentru ca un sezon mai târziu să își treacă în cont primul titlu de campioană după 11 ani de pauză. După încheierea Primului Război Mondial, Genoa va avea nevoie de cinci sezoane pentru a-și redobândi statutul de ”regină” a Italiei, înregistrând la finele stagiunii 1922-23 o campanie invincibilă: 22 de victorii și șase rezultate de egalitate în 28 de etape, timp în care ”grifonii” au marcat 75 de goluri, încasând alte 21. Sezonul următor, Genoa își va păstra acest statut, ceea ce avea să fie și ultimul titlu de campioană din istoria echipei. Sub comanda lui William Garbutt, Genoa va mai bifa o singură clasare pe locul secund, în sezonul 1924-25, pentru ca Renzo De Vecchi, din postura de antrenor-jucător, să aducă alte două clasări pe podium, ultima fiind chiar în sezonul de debut sub actualul format al Serie A.
La finele stagiunii 1933-34, Genoa suferă prima retrogradare din istoria sa în Serie B, însă reușește o revenire rapidă, după doar un sezon, iar până în 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ”grifonii” au fost o prezență constantă la nivelul top cinci al Serie A.
La jumătatea secolului XX va exista un număr important de jucători sud-americani ce vor face trecerea către fotbalul italian, Genoa reușind să aducă pe Luigi Ferraris nume importante precum Juan Carlos Verdeal sau Mario Boye. Născut în micuțul oraș argentinian Puerto Madryn, în provincia Chubut, Juan Carlos Verdeal a sosit pentru prima dată în fotbalul italian în 1946, în schimbul sumei uriașe de 600,000 de lire sterline, după mai multe sezoane petrecute în ”țara cafelei”, la Fluminense sau Clube Atletico Juventus. Pentru formația ”rossoblu”, Juan Carlos Verdeal va acumula un număr total de 98 de partide la nivelul Serie A, marcând 31 de goluri. După experiența din regiunea Liguria, Verdeal va traversa granițele Italiei, evoluând în ultimii ani ai carierei la Lille și Valenciennes. În schimb, conaționalul său, Mario Boye, se putea lăuda cu o carte de vizită net superioară, petrecând 13 ani de la începutul carierei de jucător profesionist la gigantul Americii de Sud, Boca Juniors, înscriind 108 goluri în 190 de partide de campionat. În ciuda faptului că a petrecut un singur sezon în Genova, Boye a lăsat un impact semnificativ, marcând 12 goluri în 18 jocuri disputate de-a lungul sezonului 1949-50 din Serie A, în care genovezii au încheiat pe poziția a 12-a.

Un fiasco sud-american

Odată cu plecările atât a lui Verdeal, cât și a lui Boye, Genoa va cădea într-un puternic con de umbră, retrogradând de pe ultima poziție a clasamentului ediției 1950-51 a campionatului intern, însă aceștia vor reveni în primul eșalon două sezoane mai târziu. Perioada de tranziție către noua eră a clubului o va regăsi pe Genoa condamnată la locurile din a doua jumătate a clasamentului, însă ”grifonii” vor beneficia de aportul unuia dintre cei mai mari fotbaliști uruguayeni din istorie, Julio Abbadie. Transferat de Genoa în vara anului 1956 de la Penarol Montevideo, premiată în 2009 cu premiul pentru cea mai galonată echipă sud-americană a secolului XX, Abbadie va petrece patru sezoane pe Marassi, marcând 24 de goluri în 95 de partide, iar la finalul sezonului în care Genoa se va reîntoarce în Serie B, 1959-60, uruguayanul va semna un contract valabil două sezoane cu Lecco, echipă proaspăt promovată în acel moment în prima ligă italiană.
Retrogradarea genovezilor în 1960 va reprezenta catalizatorul unei crize atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere financiar. După mai multe alternanțe între primele două eșaloane profesioniste ale fotbalului italian, Genoa va suferi o nouă retrogradare în sezonul 1964-65, însă de această dată, șederea în ligile inferioare va fi una de lungă durată. În aproximativ un deceniu, Genoa a evoluat timp de opt stagiuni în liga secundă, având ca record negativ și o retrogradare în Serie C. De altfel, sezonul 1970-71 a fost singurul sezon din istoria genovezilor petrecut în afara primelor două divizii italiene, în urma unei promovări de o manieră autoritară, cu 22 de victorii și alte 12 rezultate de egalitate înregistrate în 38 de etape. Astfel, Genoa va avea nevoie de doar două sezoane pentru revenirea pe prima scenă, însă din nou, parcursul ”grifonilor” în elita fotbalului italian se oprea prematur, după doar un singur sezon.
https://i.eurosport.com/2019/12/19/2739551.jpg
Luigi Simoni, fost jucător al celor de la Genoa în perioada 1971-74, își va ”agăța” ghetele în cui pentru a prelua postul de antrenor principal al echipei în vara anului 1974, având misiunea de a readuce ”grifonul” în Serie A. Acest obiectiv va fi îndeplinit în sezonul 1975-76, Genoa revenind pe o poziție la jumătatea clasamentului din primul eșalon pentru prima dată după 14 sezoane, locul al zecelea. Cu toate acestea, Genoa va adăuga o nouă bulină neagră la istoria grupării ”rossoblu” în elita fotbalului italian, fiind retrogradată de pe poziția a 14-a, deși s-a aflat la egalitate de puncte cu prima echipă aflată sub linie, Fiorentina, cei din urmă având câștig de cauză datorită golaverajului favorabil. Ceea ce merită remarcat este faptul că diferența dintre locul 15, Foggia, a doua echipă retrogradată în Serie B și locul 10, Verona, a fost de doar un singur punct.
În urma acestei contraperformanțe, Luigi Simoni va pleca de pe Luigi Ferraris în 1978 pentru a o prelua pe Brescia, echipă alături de care va obține promovarea în Serie A doi ani mai trâziu. Între timp, Genoa, încă aflată în Serie B, departe de lupta pentru promovare, parcă dă să aștepte un semn că echipa își va putea permite să viseze, din nou, la întoarcerea pe prima scenă. Întâmplarea a făcut ca, în 1980, la scurt timp după ce va promova alături de Brescia, Luigi Simoni să revină în calitate de antrenor principal al genovezilor, iar în stagiunea 1980-81, Genoa va reveni în Serie A în urma clasării pe ultimul loc de pe podiumul ligii secunde.
Din nou, Genoa este nevoită să se mulțumească cu puținul, salvându-se in extremis de la retrogradare, însă elementul surpriză va fi ilustrat prin retrogradarea inimaginabilă a celor de la AC Milan. Astfel, ediția 1982-83 a ligii secunde italiene va avea la linia de start echipe precum Milan sau Lazio. În pofida celor trei sezoane consecutive din Serie A, detaliu ce nu s-a mai întâmplat de la finalul anilor 1950, Genoa revine în eșalonul secund de pe penultima poziție, urmând o altă serie nefastă pentru ”rossoblu”: cinci sezoane fără fotbalul de cel mai înalt nivel din ”Cizmă”, dar cu toate acestea nu va fi și ultima astfel de succesiune din istoria modernă a fostei câștigătoare de primă ligă.

Grifonul, cu aripile plecate

În 1985, clubul Genoa este preluat de omul de afaceri din regiunea Calabria, Aldo Spinelli, iar schimbarea nu va ezita să apară în timp util. Sezonul 1986-87 o va regăsi pe Genoa pe locul al șaselea, însă locul din clasament trădează situația în care s-a regăsit clubul genovez, ratând promovarea de pe locul al treilea la doar un singur punct față de Cesena și la două față de ocupantele primelor două poziții, Pisa și Pescara. Din momentul venirii lui Spinelli în calitate de investitor și promovarea ce va avea loc în sezonul 1988-89, Genoa va avea patru antrenori diferiți: Tarcisio Burgnich, fostul mare fundaș central al prestigioasei generații a lui Internazionale Milano, intitulată Grande Inter, pregătită de Helenio Herrera, Attilio Perotti, Luigi Simoni, aflat la ultima experiență pe Marassi și Franco Scoglio. Treptat, Genoa va avea parte de o doză semnificativă de sclipire și va reuși, după cinci sezoane consecutive de pauză, reîntoarcerea pe prima scenă a ”calcio-ului”.
Deși anul 1990 va aduce doar o clasare pe locul 11 pentru Genoa, ”grifonii” vor disputa ultima finală majoră odată cu ultimul act al uneia dintre primele competiții intercluburi de pe ”bătrânul continent”, Cupa Mitropa, sau Cupa Europei Centrale. După ce și-a adjudecat primul loc într-o grupă în care s-au mai aflat Slavia Praga și Osijek, Genoa a întâlnit-o la data de 21 mai pe Bari, formație ce și-a asigurat trofeul printr-un gol marcat de Carlo Perrone, în minutul 11. În ciuda gustului înfrângerii, Genoa se va bucura de un următor sezon excepțional.
https://i.eurosport.com/2019/12/19/2739553.jpg
Avându-l pe bancă pe Osvaldo Bagnoli, întemeietorul celei mai mari surprize din istoria modernă a Serie A, odată cu titlul câștigat de Hellas Verona în 1985, Genoa va încheia sezonul 1990-91 pe locul al patrulea, cu 40 de puncte, la șase puncte în spatele granzilor orașului Milano, Inter și AC Milan, și la 11 în spatele noii campioane, Sampdoria, rivalii genovezilor urmând să evolueze un an mai târziu în finala Cupei Campionilor Europeni, împotriva Barcelonei. De asemenea, Genoa a ajuns până în faza optimilor de finală a Cupei Italiei, fiind eliminată de eventuala câștigătoare, AS Roma.
Într-un final, această performanță va fi doar un ”nisip în ochi”. Obținând calificarea în Cupa UEFA, unde vor ajunge până în faza semifinalelor, cea mai mare performanță europeană în istoria participărilor în cupele europene, Genoa va reveni în zona ”nisipurilor mișcătoare”, fiind prima echipă aflată peste linia retrogradării la finele sezonului 1991-92, iar următoarele clasări în campionat vor fi în nota ultimelor decenii, predominant în a doua jumătate a clasamentului.
Desele schimbări la nivelul băncii tehnice vor avea un efect de boomerang asupra performanțelor fotbalistice ale ”grifonilor”. În perioada 1990-2000, Genoa a înregistrat un bilanț de 20 de mandate de antrenori, dintre care trei în sezonul 1994-95, când formația ”rossoblu” se va întoarce, cu capul aplecat, către Serie B.
De aici, urmează ceea ce se va dovedi cea mai neagră perioadă, din punct de vedere sportiv, în peste un secol de tradiție genoveză. Douăsprezece sezoane în ligile inferioare ale Italiei, însă pentru fani, speranța nu a încetat să mai strălucească. Între 1997 și 2003, Genoa a avut trei acționari diferiți și alți patru președinți de club, însă strigătul de ajutor pentru stomparea problemelor financiare a fost auzit înainte de startul sezonului 2003-04, atunci când omul de afaceri, numit Enrico Preziosi, prelua clubul Genoa de la societatea lichidatorie ce deținea drepturile clubului.

Preziosi, o controversă nu tocmai prețioasă

Și pentru că fotbalul italian ne-a obișnuit cu desele jocuri de culise, nici numele domnului Enrico Preziosi nu putea sta departe de sentințele din tribunal. La finele sezonului 2004-05, Genoa se încorona drept noua campioană a Serie B, în urma scorului administrat Veneziei, 3-2, însă în urma unei anchete întocmite de către Lega Calcio, liga profesionistă de fotbal a Italiei, Genoa a fost retrogradată direct în al treilea eșalon, Serie C1, iar Preziosi a primit o suspendare de cinci ani din orice activitate fotbalistică. Ulterior, apelul făcut de clubul genovez a fost respins de Federația Italiană de Fotbal, dar și de Curtea Civilă.
Astfel, Preziosi a decis să trimită cazul la Camera de Conciliere și Arbitraj a Sportului din cadrul Comitetului Olimpic Italian, fiind redirecționat către Curtea de Casație și Justiție, unde s-a luat decizia ca Genoa să pornească următorul campionat din Serie C cu o depunctare de trei puncte, iar Preziosi a primit o interzicere pe stadioane timp de șase luni. Un alt caz controversat în care Enrico Preziosi a fost implicat a fost tranzacția de jucători Como-Genoa.
În 2003, odată cu venirea sa la Genoa, Enrico Preziosi a adus pe Luigi Ferraris foști jucători ai celor de la Como precum Sasa Bjelanovic, Stephen Makinwa, Giuseppe Greco, Marco Rossi, Luca Belingheri și Nicola Lazetic. În iunie 2005, Preziosi, care vânduse clubul Como, a redobândit o parte din acțiunile fostului club din Serie B prin intermediul companiei pe care o patronează, Royal S.R.L., încălcând regula potrivit căreia un patron nu poate să dețină cel puțin două cluburi sub patronaj, Como intrând ulterior în procedura de faliment. Inițial, Preziosi a primit o nouă suspendare de cinci ani din partea Lega Calcio, patronul italian fiind, între timp, achitat.
Genoa va reuși revenirea în Serie B după un singur sezon petrecut în al treilea eșalon fotbalistic al Italiei și, într-o manieră convingătoare, reușește a doua promovare consecutivă, de această dată către Serie A. De altfel, sezonul 2006-07 a fost ultimul petrecut de Genoa în afara primei ligi italiene.
https://i.eurosport.com/2019/12/19/2739560.jpg

Redarea plăcerii

La revenirea sa, Genoa se clasează la jumătatea clasamentului, pe a zecea poziție, sub comanda antrenorului Gian Piero Gasperini, primul antrenor ce a adus sistemul de joc 3-4-3 în fotbalul italian, ce se bucură în ziua de astăzi de rezultate extraordinare alături de cei de la Atalanta, echipă calificată în faza optimilor de finală ale UEFA Champions League. Pentru genovezi, ultimul sezon cu adevărat fantastic va fi stagiunea 2008-09, când Genoa se va clasa pe locul al cincilea, asigurându-și astfel accederea în play-off-ul UEFA Europa League.
Datorită fotbalului spectaculos și a rezultatelor mai mult decât impresionante pe tot parcursul acelui sezon, Jose Mourinho, în acel moment tehnicianul celor de la Inter, proaspăt câștigătoare a campionatului intern, a afirmat faptul că Gian Piero Gasperini a fost antrenorul ce i-a oferit cele mai multe dificultăți în cele două meciuri de campionat. Din lotul ”rossoblu” făceau parte jucători precum Diego Milito, Thiago Motta, Rubinho, Rafaelle Palladino sau Giandomenico Mesto, însă odată cu plecarea lui Diego Milito către campioana Inter, alături de care va obține tripla Serie A-Cupa Italiei-UEFA Champions League, dar și a lui Thiago Motta, Genoa își va pierde din forța sa ofensivă și va termina următorul sezon doar pe locul al nouălea.
Plecarea lui Gasperini va fi sinonimă cu prăbușirea genovezilor în aceeași ”groapă” alături de echipele ce se vor lupta pentru evitarea retrogradării, însă reîntoarcerea sa pe Luigi Ferraris în 2013 va revitaliza din temelii o formație aflată în criză de rezultate. În sezonul 2014-15, Genoa va obține ultima performanță notabilă în primul eșalon prin adjudecarea locului șase, ce ducea în turul al treilea al Europa League, dar cu toate acestea, licența de participare în competițiile europene îi este retrasă, Sampdoria profitând de decizia UEFA.
În vara anului 2016, Gasperini o va părăsi pe Genoa pentru Atalanta, iar echipa va intra, din nou, într-o umbră puternic accentuată, fiind obligată să lupte pentru supraviețuirea în prima divizie. În sezonul precedent, ”grifonii” se vor salva în ultima etapă de la retrogradare, după remiza albă obținută împotriva Fiorentinei.
https://i.eurosport.com/2019/10/14/2696008.jpg
Cu Ionuț Radu în poartă, jucător împrumutat în această vară de Inter Milano pe Marassi, Genoa se află pe penultima poziție a clasamentului după primele 16 etape. Pentru elevii pregătiți de fostul jucător al echipei, Thiago Motta, se anunță vremuri extrem de dificile, peste care trebuie să treacă în timp record. Altfel, clubul se va confrunta cu aerul eșaloanelor inferioare, după 13 ani.
Serie A
Inter - Genoa 4-0. Meci magic făcut de "trădătorul" Calhanoglu și de Edin Dzeko
21/08/2021 LA 18:26
Serie A
"Drăgușin e de 100 de ori mai bun!" Fanii lui Juventus, nemulțumiți de decizia lui Allegri
01/07/2021 LA 17:25