Nerazzurrii se aflau înainte de partida din această seară în fața unui moment important al sezonului. Nu se impuseseră pe Artemio Franchi din 2014, astfel că disputa contra formației viola se anunța una extrem de grea.
Fără Lautaro Martinez - Conte l-a preferat pe Alexis Sanchez în avanposturi, lângă Lukaku -, oaspeții și-au făcut partida foarte ușoară. Barella, omul meciului cu Juventus, acum două săptămâni, a deschis scorul după o pasă decisivă a fostului star de la Arsenal și United (minutul 31).
Tânărul mijlocaș italian a fost implicat în 8 goluri pentru Inter în acest sezon de Serie A (3 goluri și 5 assisturi). Vorbim deja de cea mai bună stagiune a lui Nicolo.
Serie A
Inter - Juventus 1-1. Derby d'Italia, decis în minutul 89, de VAR
ACUM 13 ORE

Fiorentina, fără "dinți" în repriza secundă cu Inter

Imediat după pauză, trupa lombardă a punctat prin Perisic, care a fructificat o pasă exclentă primită de la Hakimi.
Fiorentina a căzut complet după primirea golului doi și nu a mai reușit să conteze în atac, deși în prima repriză reușise câteva atacuri periculoase. Oaspeții au fost aproape de un scor de neprezentare, Perisic, Gagliardini, Bastoni și Lautaro Martinez (intrat în ultima jumătate de oră) ratând șanse importante.
Grație acestui rezultat, Inter urcă pe primul loc, cu un punct peste Milan, care joacă în această etapă pe San Siro, contra lui Crotone. De cealaltă parte, gruparea din Firenze e pe 12, cu 7 puncte peste prima formație care retrogradează în acest moment, Cagliari.
Serie A
Inter - Juventus | Orgolii și multă pasiune în jurul unui derby care a decis de multe ori titlul
IERI LA 07:00
Serie A
Inter, învinsă pentru prima dată în acest sezon de Serie A! A pierdut cu 3-1 în fața lui Lazio
16/10/2021 LA 18:42