Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Serie A | AC Milan va avea un nou antrenor începând din sezonul următor

Cosmin Cioboata

Actualizat 18/06/2020 la 01:33 GMT+3

Ralf Rangnick va fi noul antrenor al lui AC Milan începând din sezonul următor, anunță Sky Sport Germany.

Serie A | AC Milan va avea un nou antrenor începând din sezonul următor

Credit imagine: Getty Images

AC Milan a suferit în ultimii ani la capitolul tehnicienilor, nereușind să găsească omul care să readucă echipa de pe San Siro în prim-plan-ul fotbalului european. Conduși de Stefano Pioli, "rossonerii" se află în prezent abia pe locul 7 în Serie A, motiv pentru care oficialii italieni au hotărât să facă o nouă schimbare la finalul stagiunii.
Sursa citată susține că Ralf Rangnick, fostul tehnician al celor de la RB Leipzig, va sosi pe banca lui AC Milan în următorul sezon, urmând să îndeplinească un rol dublu: antrenor și manager. Astfel, germanul va putea să gestioneze întreaga activitate sportivă a "Diavolului Milanez" și va încerca să facă performanță în cupele europene, lucru care i-a lipsit Milanului în ultimele sezoane.

Serie A | Ce salariu va avea Rangnick, noul antrenor de la AC Milan

Rangnick va semna un contract valabil pe 3 ani și va primi un salariu de 5 milioane de euro pe sezon. De-a lungul carierei, Ralf Rangnick le-a mai pregătit pe Hannover, Schalke, Hoffenheim și RB Leipzig. În ultima perioadă, Rangnick a coordonat departamentul de relații internaționale și scouting al clubului New York Red Bulls, din MLS.
Cu 9 etape rămase din sezonul actual, AC Milan se află pe locul 7 în Serie A, la 3 puncte în spatele zonei care asigură calificarea în cupele europene. Recent, formația de pe San Siro a fost eliminată în semifinalele Cupe Italiei, după o dublă manșă cu Juventus. Primul meci al "rossonerilor" de la reluarea sezonului va avea loc luni (22 iunie), pe terenul lui Lecce, în Serie A.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo