Ștefan Radu și-a prelungit contractul cu Lazio! Românul va încasa un salariu consistent

Ștefan Radu este în ultimul an de contract cu Lazio, dar presa din "Cizmă" scrie că românul va mai juca cel puțin un sezon la formația din capitala Italiei.

Ștefan Radu va juca pentru Lazio și în sezonul 2021-2022

Credit imagine: SID

Ștefan Radu a doborât recent recordul de prezențe în tricoul lui Lazio, iar oficialii clubului îl vor răsplăti pe măsură. Pe lângă aprecierile primite verbal de la toată suflarea lazială, fundașul român a fost recompensat cu încă un an de contract, conform jurnalistului Nicolo Schira, unul dintre cei mai apreciați din Italia.
Deși în acest sezon a avut parte de perioade în care a fost indisponibil, Radu a demonstrat în ultimele partide că rămâne un fotbalist de bază pentru Simone Inzaghi. În ultima dintre ele, românul a pasat decisiv la golul victoriei de la Verona.

Stefan Radu și-a prelungit contractul cu Lazio

Astfel, nu doar faptul că este cel mai vechi jucător din lot și că a dat dovadă de devotament i-au convins pe oficialii laziali să-i prelungească fundașului contractul pe încă un an. Drept dovadă este valoarea acestuia, care nu e nici pe departe una simbolică. Ștefan Radu va încasa 1,2 milioane de € pentru sezonul 2021-2022, un salariu imens dacă ținem cont că românul va împlini în toamnă 35 de ani.
Ștefan Radu a fost cumpărat de Lazio în 2008 de la Dinamo. În cei aproape 13 ani petrecuți la clubul din capitala Italiei, Radu a câștigat 6 trofee: 3 Cupe ale Italiei (2009, 2013 și 2019) și 3 Supercupe (2010, 2018 și 2020). Fundașul român a marcat de 8 ori pentru Lazio și a oferit și 21 de assist-uri în cele 403 meciuri jucate în toate competițiile.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo