Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cannavaro și-a reziliat contractul în China și a dezvăluit ce club din Serie A visează să antreneze

Nicu Savin

Publicat 28/09/2021 la 20:25 GMT+3

Fabio Cannavaro și-a reziliat contractatul cu Guangzhou Evergrande, motivând că a luat această decizie din cauza situației create de pandemie, care îl ține foarte mult departe de familie. Fostul Balon de Aur a recunoscut că este gata să preia o echipă din Europa și a dezvăluit ce mare club din patria natală visează să antreneze.

Fabio Cannavaro dà indicazioni dalla panchina durante Shanghai Shenhua-Guangzhou Evergrande - Chines Super League 2020 - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Fabio Cannavaro și-a început cariera de antrenor în 2014, dar până acum nu a antrenat decât echipe din Arabia Saudită sau China. Din 2017, fostul mare jucător se afla pe banca celor de la Guagzhou Evergrande, formație cu care a cucerit titlul în China în 2019, dar aventura sa în Orient s-a încheiat.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, Cannavaro a declarat că a decis să nu mai continue în China din cauza problemelor create de pandemie, campionatul din țara asiatică desfășurându-se în continuare după reguli foarte stricte, în care jucătorii și oficialii sunt ținuți într-o bulă pe parcursul desfășurării competiției.
"Mi-am luat rămas bun de la China, campionatul s-a oprit și va continua în decembrie. Am renunțat, deși aveam încă 15 luni de contract. Nu mi-am mai văzut copiii de ceva timp, anul trecut am fost departe de ei timp de 11 luni și anul acesta 8. Am experimentat 6 bule: cea mai lungă din 70 de zile. Nu mai puteam suporta, altfel fără această pandemie, aș fi stat la Evergrande până la finalul contractului, mă simțeam foarte bine acolo", a spus Cannavaro, citat de Gazzetta dello Sport.
Citește și:

Cannavaro visează să o antreneze pe Napoli

În privința viitorului său, Fabio Cannavaro a admis că este gata să-și înceapă prima aventură pe banca unei echipe din Europa, de ce nu chiar din Serie A. Printre visele sale din cariera de antrenor se numără și acela de a o conduce pe Napoli, echipa la care a crescut ca jucător.
"Sunt napoletan și am purtat acel tricou chiar dacă doar în perioada în care eram foarte tânăr. Este logic să visezi să antrenezi un astfel de club. Ar fi minunat, dar acum există un antrenor foarte bun la echipă, așa că rămâne un vis pentru viitor.", a adăugat Cannavaro.
Napoli are un start de sezon impecabil sub conducerea lui Spaletti. Gruparea din sudul Italiei are punctaj maxim după 6 etape scurse din Serie A, iar fanii încep să viseze că echipa favorită poate deveni campioană. Totuși, dintre echipele cu pretenții la Scudetto Napoli a întâlnit-o doar pe Juventus, o formație cu mari probleme în acest început de stagiune, astfel că mai e mult până departe.
Program Premier League etapa 7 - Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo