Napoli avea nevoie de victorie pentru a trece pe primul loc în Serie A, chiar în dauna lui Inter și a început în forță partida.
Giovanni Di Lorenzo a avut prima ocazie pentru gazde în minutul 4, însă șutul expediat de acesta a trecut puțin pe lângă poarta apărată de Samir Handanovic.
Napoli a solicitat o lovitură de la 11 metri la următoarea fază, după ce Victor Osimhen a căzut după un duel cu un adversar, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Totuși, jocul a fost oprit deoarece arbitrul Daniele Doveri a primit un mesaj prin cască, astfel a fost nevoie de VAR, iar arbitrul a acordat penalty.
Serie A
Radu Drăgușin, dorit de o echipă de top! Cât ar putea încasa Juventus în schimbul lui
IERI LA 15:28
Lorenzo Insigne a transformat lovitura de la 11 metri, iar Napoli era lider în acel moment.

Egal pentru AC Milan

Napoli își putea dubla avantajul 6 minute mai târziu, însă șutul expediat de Piotr Zielinski a nimerit doar bara din partea stângă. Napoli și-a mai creat câteva ocazii de a marca golul 2, însă Osimhen nu a reușit să fructifice o parte din ele.
Repriza a doua a debutat cu Inter în atac, trupa lui Inzaghi având nevoie de victorie pentru a rămâne pe primul loc la finalul etapei, iar efortul campioanei a fost răsplătit. Edin Dzeko a înscris chiar în minutul 47, după ce mingea a ricoșat inițial din bară.
CITEȘTE ȘI:
Samir Handanovic a fost omul meciului pentru Inter. Portarul de 37 de ani a reușit o intervenție senzațională în minutul 69. O minge respinsă a ajuns la Elif Elmas în interiorul careului, însă portarul a reținut balonul.
Ulterior, cele două echipe nu și-au mai creat ocazii importante de a marca, fiind mulțumite cu un rezultat de egalitate, însă AC Milan poate profita de această remiză. În cazul unui succes cu Sampdoria, Milan poate urca pe primul loc, cel puțin temporar, ținând cont că va avea un meci în plus față de Inter. Napoli ar putea coborî pe locul 3 la finalul etapei.
La Inter, portarul Ionuț Radu a fost rezervă neutilizată. În urma acestui rezultat, Inter a acumulat 54 de puncte, fiind pe primul loc, în timp ce Napoli are 53 de puncte. Pentru campioana Italiei urmează duelul cu Liverpool, din optimile UEFA Champions League, iar în campionat va juca cu Sassuolo, pe teren propriu.
De cealaltă parte, Napoli o va întâlni pe Barcelona, în șaisprezecimile Europa League, iar în campionat va merge pe terenul lui Cagliari.
Serie A
Inter le-a luat Cupa, Juventus vrea să-l ia pe Perisic! Ce club de top mai e interesat de croat
IERI LA 14:16
Serie A
Fanii lui Milan declanșează isteria în Italia! Prețul biletelor la meciul cu Sassuolo a explodat
IERI LA 13:53