Eurosport
Valentin Mihăilă, în atenția lui Francesco Totti! "Zicea că e singurul care îl interesează!"
De
Publicat 06/02/2022 la 10:38 GMT+2
Valentin Mihăilă a fost împrumutat în această iarnă la Atalanta. Agentul românului a vorbit despre această mutare și a dezvăluit că fostul jucător al celor de la Universitatea Craiova i-a atras atenția lui Francesco Totti.
Valentin Mihăilă (Atalanta)
Credit imagine: Twitter
Valentin Mihăilă a semnat în ultima zi de mercato din Europa cu Atalanta, una dintre forțele din Serie A. Internaționalul român merge sub formă de împrumut la Bergamo, pentru ca trupa lui Gian Piero Gasperini să îl poată transfera definitiv în vară, dacă va convinge, pentru o sumă de aproximativ 9 milioane de euro.
După transfer, agentul fotbalistului a vorbit despre această mutare, declarând că fostul jucător al celor de la Universitatea Craiova este, în opinia sa, unul dintre cei mai rapizi jucători din Serie A.
"Mihailă a ajuns la o echipă de eupe europene, normal, Atalanta este pe loc de Champions League în Italia, chiar dacă va juca în Europa League în continuare, dar pentru momentul ăsta dacă s-ar termina campionatul, este deja participantă în Champions League.
Au o politică foarte bună, o conducere foarte bună, au un antrenor foarte bun și ei au crescut jucători, o echipă care cumpără ieftin și bun jucători care teoretic sunt foarte scumpi.
Valentin Mihăilă a jucat la Parma, dacă n-ar fi fost accidentat, poate ar fi fost mai demult transferat, dar a avut o perioadă în care a fost accidentat, acum a avut o perioadă în care s-a reprodus și i-au văzut calitățile. Cei de la Atalanta au făcut oferta în cunoștință de cauză, îl cunoșteau foarte bine, era urmărit de foarte mult timp. Este un jucător pe profilul lor, este un jucător de viteză. După părerea mea este unul dintre jucătorii cu cea mai bună viteză din Seria A", a declarat impresarul, potrivit sptfm.ro.
În plus, agentul român a dezvăluit că Valentin Mihăilă i-a atras atenția lui Francesco Totti încă dinainte de a ajunge în Italia: "E prima dată când spun asta. Totti și-a făcut o agenție de impresariat, în Italia. Și am vorbit la telefon, prin apel video, cu el despre jucători. Și el zicea: 'Mihăilă! Mihăilă!'
El zicea despre Mihăilă. De abia apăruse Mihăilă, la Craiova era. Și el spunea: 'Mihăilă, Mihăilă'. Acum o avea și el ceva ochi, Totti. El zicea că singurul care-l interesează e Mihăilă. Păi, uite că a nimerit-o", a adăugat reprezentantul fotbalistului de 22 de ani.
Citește și:
ATALANTA, LĂUDATĂ PENTRU TRANSFERUL LUI VALENTIN MIHĂILĂ
Chiar dacă unele voci au criticat mutarea lui Valentin Mihăilă la Atalanta, mai ales ținând ocnt de problemele de sănătate cu care s-a confruntat românul de la plecarea din Liga 1, există și persoane care consideră că echipa lui Gasperini a fost inspirată atunci când l-a ales.
Gianluca Nani, directorul sportiv care a promovat mai mulți fotbaliști importanți în trecut, printre care se numără și Andrea Pirlo, a spus că achiziția lui Valentin Mihăilă este foarte bună, jucătorul fiind potrivit pentru Atalanta.
"Mihăilă și Boga sunt achiziții excelente. Mihăilă este un jucător foarte bun pentru Atalanta. Cu Boga, nerrazzuri vor avea un jucător cu stil similar cu al lui Gomez, care înscrie și driblează apărările adverse", a comentat italianul pentru postul de radio TMW.
Imediat după transfer, românul a fost inclus pe lista UEFA și va putea juca pentru Atalanta în Europa League. Italienii sunt calificați în 16-imile competiției, unde vor înfrunta Olympiakos, într-o dublă programată pe 17 și 24 februarie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo