Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Inter, victorie halucinantă în prelungiri cu Verona. Milanezii puteau fi egalați din penalty în minutul 100

Andrei Nicolae

Actualizat 06/01/2024 la 15:51 GMT+2

Inter a obținut o victorie dramatică în ultima etapă a turului din Serie A în fața Veronei, la capătul unui meci halucinant. Milanezii au câștigat cu 2-1 grație unui gol înscris în prelungiri de Davide Frattesi, însă echipa adversă a avut șansa de a egala în minutul 100.

Davide Frattesi in Inter-Verona

Credit imagine: Getty Images

Echipa lui Simone Inzaghi a început foarte bine partida de pe Giuseppe Meazza și a deschis scorul încă din minutul 13. Lautaro Martinez a încheiat o fază frumoasă cu gol, din pasa lui Henrikh Mkhitaryan.
Grație reușitei de 1-0 în fața Veronei, argentinianul a devenit al doilea jucător din istoria lui Inter care reușește să înscrie mai mult de 15 goluri în turul campionatului (16 mai exact), după revenirea la 20 de echipe ce s-a produs în sezonul 2004/05. Singurul fotbalist al nerazzurrilor care a mai reușit acest lucru a fost Mauro Icardi, care în stagiunea 2017/18 a înscris de 17 ori.
Zece minute mai târziu, liderul din Serie A a cerut penalty la un presupus henț al unui jucător al Veronei, însă centralul partidei nu a dictat lovitură de la 11 metri, după consultarea VAR. Nicio echipă nu a mai produs vreo fază importantă pe plan ofensiv în restul reprizei, astfel că scorul la pauza a fost 1-0 pentru trupa milaneză.
Citește și:

Inter, victorie dramatică în fața Veronei. Davide Frattesi a fost eroul din prelungiri al milanezilor

După revenirea de la cabine, Inter a părut echipa mai montată, iar în minutul 49 Lautaro Martinez a introdus din nou mingea în poartă. Reușita argentinianului a fost anulată însă pe motiv de offside.
În minutul 74, Verona a dat lovitura și a înscris golul egalizator prin Thomas Henry, care a profitat de centrarea lui Ondrej Duda. Inter a alergat după victorie, iar cu 10 minute înainte de final, Marko Arnautovic a fost aproape să își aducă din nou echipa în avantaj, însă nu a reușit să bage mingea în plasă din fața porții.
Jucătorul austriac a mai avut o șansă de a face 2-1 în prelungiri, dar a sărit în contratimp la o centrare, în condițiile în care goalkeeper-ul Veronei era ieșit din poartă. În cele din urmă, milanezii au dat lovitura în minutul 90+3 prin Davide Frattesi, la capătul unei acțiuni în care nerazzurrii loviseră și bara transversală. Mijlocașul italian a împins mingea în poartă, după o respingere greșită a portarului Veronei.
Când totul părea gata, Verona a primit un penalty pentru fault după consultarea VAR, iar echipa oaspete a fost față în față cu scorul de 2-2. Henry a avut în picior șansa de a egala, însă a nimerit bara, iar meciul s-a încheiat 2-1 pentru nerazzurri.
Astfel, Inter a obținut in extremis trei puncte în fața ocupantei locului 17 din Serie A și se distanțează provizoriu la cinci puncte de Juventus. Pentru milanezi urmează partida cu Monza, iar Verona dă peste Empoli.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo