Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spectacol total în episodul cu numărul 439 al "Old Firm Derby"! Remiză între Rangers și Celtic

Eurosport
DeEurosport

Publicat 07/04/2024 la 18:55 GMT+3

Rangers și Celtic au oferit unul dintre cele mai spectaculoase derby-uri "Old Firm" din ultimii ani. Cele două rivale din Scoția și-au împărțit punctele, în urma unui rezultat de egalitate, scor 3-3, stabilit în prelungirile partidei. Celtic rămâne lider în Premiership.

Celtic's Liam Scales and Rangers' Abdallah Sima in action during a cinch Premiership match between Rangers and Celtic at Ibrox Stadium, on September 03, 2023, in Glasgow, Scotland.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
"Celții" au început meciul de pe Ibrox ca din tun, cu un gol marcat în secunda 20. Japonezul Daizen Maeda a pus piciorul la o încercare de degajare a unui fundaș advers, iar mingea a ricoșat până în plasa porții lui Jack Butland, de la o distanță de 20 de metri.
Echipa antrenată de Brendan Rodgers și-a dublat avantajul prin Matt O’Riley, care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 34 al partidei cu o "scăriță". Astfel, Celtic intra la vestiare cu un avantaj liniștitor.
Acest avantaj avea să fie anulat de gazde în repriza secundă. Căpitanul James Tavernier a marcat pentru a 23-a oară în acest sezon în minutul 55. Fundașul dreapta al lui Rangers a transformat la rândul său un penalty.
Citește și:

Final nebun în Rangers - Celtic

Fostul jucător al Slaviei Praga, Abdallah Sima, a restabilit egalitatea pe final, în minutul 86. Acesta l-a învins pe Butland cu un voleu deviat ușor, dar care nu i-a dat nicio șansă fostului portar de la Stoke City.
Celtic a reușit să revină imediat în avantaj, datorită golului marcat de Adam Idah. Irlandezul a profitat de o greșeală de poziționare a fundașilor adverși, iar atacantul a marcat cu un șut puternic, la firul ierbii.
Scorul final, de 3-3, a fost stabilit de o reușită fabuloasă a galezului Rabbi Matondo. Introdus pe teren în minutul 69, atacantul a avut o execuție nemaipomenită în al treilea minut al prelungirilor. Acesta l-a învins pe Joe Hart cu un șut plasat perfect, din unghi.
În urma acestui derby, care s-a ridicat la nivelul așteptărilor, Celtic rămâne liderul campionatului scoțian cu un singur punct în fața lui Rangers, dar echipa de care încă aparție Ianis Hagi are un meci "în mână" și depinde numai de ea pentru a cuceri al 56-lea titlu din istorie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo