Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză totală în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din 2024! Nu e nici Mbappe, nici Haaland

Bianca Dumitru

Publicat 29/02/2024 la 15:15 GMT+2

Martin Cauteruccio a reușit un hat-trick aseară, în Copa Libertadores, și s-a distanțat în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din 2024. Uruguayanul a ajuns la 17 goluri în 7 meciuri, depășindu-i clar pe Kylian Mbappe sau Erling Haaland.

Martin Cauteruccio

Credit imagine: Getty Images

Martin Cauteruccio este lider detașat în topul celor mai buni marcatori din 2024, uruguayanul reușind să ajungă la 17 goluri marcate în doar 7 meciuri.
Aseară, în duelul dintre Sporting Cristal și Always Ready din Copa Libertadores, fotbalistul a înscris de 3 ori și a ajuns la 7 partide consecutive în care a marcat cel puțin o dată.
Mai mult, în 4 dintre aceste 7 meciuri a dat câte 3 goluri, iar în alte două partide a reușit câte o dublă, având un singur duel în care a înscris doar un gol.
Cauteruccio este urmat în clasamentul celor mai buni marcatori din 2024 de Luuk De Jong, care a dat 12 goluri în 10 meciuri, în timp ce podiumul este completat de Kylian Mbappe, cu 11 goluri în 10 meciuri.
Citește și:

Cauteruccio, cel mai bun marcator din lume în 2024

Cu siguranță, nivelul competițiilor în care evoluează Martin Cauteruccio nu este la fel de ridicat precum ligile europene în care joacă ceilalți fotbaliști din top, dar trebuie remarcat faptul că atacantul uruguayan are 36 de ani.
Mai mult, până la primul lui meci din 2024, el a lipsit de pe teren de la începutul lunii octombrie, din cauza unei accidentări.
La revenire, forma lui fizică a fost vizibil mai bună, iar jocul său a explodat, el reușind să marcheze în 7 meciuri mai mult decât a făcut-o în tot anul 2023, când a înscris de 12 ori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo