Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Solskjaer cere timp: ”Klopp a avut la dispoziție patru ani!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 24/01/2020 la 15:26 GMT+2

Managerul lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer, a cerut răbdare pentru a-și putea reconstrui echipa și a făcut referire la Liverpool drept un exemplu de urmat.

Ole Gunnar Solskjaer the head coach / manager of Manchester United during the Premier League match between Burnley FC and Manchester United at Turf Moor

Credit imagine: Getty Images

Solskjaer este sub presiune la Man United după înfrângeri consecutive cu Liverpool și Burnley care au lăsat echipa la șase puncte distanță de un loc de Champions League. United este în acest moment la 33 de puncte distanță față de Liverpool iar norvegianul insistă că nu există o soluție rapidă pentru a remedia situația.
Întrebat dacă United ar trebui să investească masiv în transferuri, Solskjaer a declarat: ”Din punctul meu de vedere, avem deja un plan pentru a face acest lucruri. Bineînțeles că putem vedea că alte echipe merg foarte bine. Jurgen Klopp a avut patru ani la dispoziție pentru a-și construi echipa și totul merge foarte bine acum. Am spus-o de multe ori, nu va exista o soluție rapidă”.
Manager Ole Gunnar Solskjaer of Manchester United speaks
”Nu va fi vorba de adus opt sau zece jucători într-o singură fereastră de transferuri. Am avut o perioadă de transferuri normală în vară, iar cele din ianuarie sunt dificile. Dar încercăm să facem ceva și acum”, a adăugat el.
United are cel mai slab început de sezon din stagiunea 1988/1989 însă conducerea clubului nu are nicio intenție de a-l demite pe Solskjaer, care vrea să construiască pe termen lung pe Old Trafford.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo