Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea, calificare la pas în 16-imile FA Cup! Newcastle, eliminată de o echipă din Liga a 3-a

Nicu Savin

Actualizat 08/01/2022 la 22:20 GMT+2

Chelsea s-a calificat fără emoții în 16-imile de finală ale Cupei Angliei. Echipa lui Tuchel a trecut cu 5-0 de Chesterfield, formație din al 5-lea eșalon englez. Echipele din Premier League care au jucat azi s-au descurcat în general bine, cu excepția lui Newcastle și Burnley, care au fost eliminată de echipe din ligile inferioare.

Chelsea's Romelu Lukaku

Credit imagine: Getty Images

UPDATE / Everton și Southampton s-au calificat dramatic în 16-imile FA Cup, după ce au avut nevoie de prelungiri pentru a trece de divizionarele secunde, Hull, respectiv Swansea. Ambele echipe din Premier League s-au impus cu același scor, 3-2, dar desfășurarea partidelor a fost diferită.
Hull a deschis scorul în minutul 1 în meciul cu Everton, prin Smith, dar echipa lui Benitez a întors rezultatul până la pauză prin reușitele lui Gray (min.21) și Gomes (min.31). Longman a egalat la 2 în minutul 71 și meciul a intrat în prelungiri. Andros Townsend fost eroul "caramelelor", marcând golul calificării în minutul 99.
Southampton a condus-o pe Swansea la pauză cu1-0, grație golului marcat de Redmond în minutul 8. "Sfinții" au rămas ănsă în 10 în minutul 30, Yan Valery văzând roșu direct. Galezii au egalat în minutul prin Piroe șis-a ajuns în prelungiri. Bednarek și-a marcat în proprie poartă în minutul 95 și soarta echipei lui Hasenhuttl părea pecetluită, dar Mohamed Elyounoussi (min.96) și Shane Long (min.102) au marcat golurile care au dus-o pe Southampton în faza următoare.
Știrea inițială
Echipele din Premier League și-au început în acest week-end aventura în acest sezon de FA Cup. Manchester City s-a calificat aseară fără probleme, după o victorie cu 4-1 pe terenul celor de la Swindon Town (League Two - al 4-lea eșalon din Anglia).
Astăzi, mai multe echipe din cel mai puternic campionat al lumii au avansat în runda următoare. Chelsea a demolat-o pe micuța Chelseterfield, echipă din National League (a 5-a ligă engleză), scor 5-1. Golurile londonezilor au fost marcate de Werner (min.6), Hudson-Odoi (min.18), Lukaku (min.20), Christensen (min.39) și Ziyech (min.55).
În singurul meci al zilei care a adus față în față două echipe din Premier League, Leicester a distrus-o pe Watford, scor 4-1.Tielemans (min.7), Maddison (min.25), Barnes (min.54) și Albrighton (min.85) au marcat pentru "vulpi", în timp ce golul de onoare al oaspeților a fost reușit de Joao Pedro (min.27).
Crystal Palace a fost condusă la pauză de Milwall, dar echipa lui Vieira a reușit să întoarcă soarta meciului prin golurile lui Olise (min.46) și Mateta (min.57) și obțină calificarea. În aceeași situație s-a aflat și Brighton pe terenul lui West Brom. "Pecărușii" au egalat în minutul 81 prin Moder, iar Maupay a marcat golul izbăvitor în prima repriză a prelungirilor (min.97).
Brentford a avansat și ea fără emoții în faza următoare după ce a trecut cu 4-1, în deplasare, de Port Vale (League Two). Eroul echipei lui Thomas Frank a fost francezul Bryan Mbeumo, care a intrat pe teren în minutul 62 și a reușit un hattrick până la final (min.66, 76 și 87).

Newcastle, eliminată din FA Cup de o formație din al 3-lea eșalon

Prima echipă din Premier League care a părăsit Cupa Angliei în acest sezon a fost Burnley. Echipa lui Sean Dyche a condus-o cu 1-0 la pauză pe Huddersfield grație golului marcat de Rodriguez în minutul 28. dar oaspeții au revenit în partea secundă și s-au impus cu 2-1, golul victoriei venind în minutul 87.
Newcastle s-a oprit și ea în faza 32-imilor de finală, după o nouă prestație lamentabilă. Parcursul dezastruos al "coțofenelor" în campionat a fost dublat de un eșec neașteptat în fața celor de la Cambridge United, o echipă aflată în a 2-a jumătate a clasamentului în League One, al 3-lea eșalon din Anglia.
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Joe Ironside în minutul 57. De menționat că partida de pe St.James' Park a marcat debutul lui Kieran Trippier pentru formația lui Eddie Howe. Fundașul transferat recent de la Atletico Madrid a fost integralist.
Rezultatele de azi din FA Cup
Mansfield - Middlesbrough 2-3
Bristol City - Fulham 0-1 (după prelungiri)
Burnley - Huddersfield 1-2
Coventry - Derby 1-0
Hartlepool - Blackpool 2-1
Milwall - Crystal Palace 1-2
Barnsley - Barrow 5-4 (după prelungiri)
Boreham Wood - Wimbledon 2-0
Kidderminster - Reading 2-1
Leicester - Watford 4-1
Newcastle - Cambridge United 0-1
Peterborough - Bristol Rovers 2-1
Port Vale - Brentford 1-4
QPR - Rotherham 2-1 (după penalty-uri)
West Brom - Brighton 1-2 (după prelungiri)
Chelsea - Chesterfield 5-1
Yeovil - Bournemouth 1-3
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo