Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tuchel anunță că e gata de măsuri extreme pentru salvarea lui Chelsea: "Credeți-mă pe cuvânt că sunt în stare"

Cristian Mihală

Publicat 13/03/2022 la 21:08 GMT+2

Thomas Tuchel rămâne optimist, în ciuda faptului că Chelsea trece printr-o perioadă grea, după ce patronul Roman Abramovich este supus unor constrângeri grele din partea guvernului britanic. Germanul a glumit pe seama deplasării la Lille, din returul optimilor Champions League.

Moment: Soccer Tuchel Abramovich

Credit imagine: SNTV

Chelsea s-a impus dramatic azi, cu Newcastle, scor 1-0, golul izbăvirii venind în minutul 89, de la Havertz. După partidă, Tuchel a fost extrem de expansiv, dorind să trasnsmită că echipa rămâne puternică și unită, în ciudat crizei financiare. Abramovich are averea înghețată, iar clubul de pe Stamford Bridge se confruntă cu o serie de interdicții. Printre acestea și cea conform căreia nu se pot cheltui mai mult de 20.000 de lire pentru o deplasare a echipei. O sumă mică pentru o deplasare la Lille, în care trebuie plătit avionul, cazarea și masa.
Tuchel a dat de înțeles că nu se pune problema să nu se facă deplasarea cu avionul, însă a glumit, dezvăluindu-le jurnaliștilor de la conferința de presă că e gata să îmbrace imediat rolul de șofer pentru Rudiger&Co.
"Ultimele informații pe care le am indică faptul că vom merge la Lille cu avionul. Și ne vom întoarce la fel. Dacă nu se va putea, vom lua trenul. Dacă nici așa nu e posibil, vom merge cu autocarul. Voi conduce eu un mini-van, dacă e nevoie. Credeți-mă pe cuvânt că sunt în stare să o fac pentru această echipă. Dacă m-ați fi întrebat acum 20 de ani dacă sunt în stare la sacrificii pentru a conduce o echipă în Champions League, aș fi semnat în alb pentru orice. Ce s-a schimbat între timp? Voi fi acolo, noi vom fi acolo (n.r. la Lille). Sunt chestiuni legate de organizare care nu ne convin, da, dar e o chestiune care mă depășește. Sunt convins că va fi totul ok, eu și băieții nu vom fi influențați în pregătirea meciului, va fi o partidă cât se poate de normală în condițiile date", a spus Tuchel, după victoria cu Newcastle, scor 1-0.
CITEȘTE ȘI:

Cech nu vede cu ochi buni situația de la Chelsea

Directorul tehnic şi de performanţă al clubului de fotbal Chelsea, Petr Cech, a recunoscut, duminică, că echipa londoneză nu are certitudinea că va putea încheia sezonul competiţional, din cauza restricţiilor impuse de guvernul britanic în cadrul sancţiunilor împotriva proprietarului rus Roman Abramovich.
"Trebuie recunoscut că vedem de la o zi la alta, pentru că toată această situaţie nu se află în mâinile noastre", a declarat fostul portar al clubului londonez pentru Sky Sports, înaintea meciului din Premier League cu Newcastle.
"Discuţiile se continuă pentru ca noi să putem funcţiona de o manieră care să ne permită să încheiem sezonul", a adăugat Cech.
Toate bunurile miliardarului rus au fost îngheţate, începând cu clubul Chelsea, a cărui vânzare, între alte consecinţe, a fost suspendată.
The Times a avertizat că Chelsea ar putea intra în faliment, reamintind că vânzarea biletelor a fost interzisă, transferurile suspendate, în timp ce sponsorul principal al clubului, operatorul telefonic Three, a suspendat finanţarea clubului.
Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovich fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovich a dezminţit însă astfel de legături.
Premier League a anunţat, sâmbătă, că i-a retras proprietarului rus licenţa de conducător de club.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo