Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cicâldău a impresionat la debutul la Galatasaray! Ce a scris presa din Turcia și ce notă a primit românul

Bianca Dumitru

Publicat 17/08/2021 la 12:14 GMT+3

Luni seară, Alexandru Cicâldău a debutat cu gol la Galatasaray. Fostul jucător al Universității Craiova i-a încântat pe turci, presa lăudându-l pe român în urma prestației sale din campionat.

Alexandru Cicâldău (Galatasaray)

Credit imagine: Getty Images

Alexandru Cicâldău a debutat luni seară la Galatasaray, în meciul cu Giresunspor, din prima etapă a campionatului Turciei. Românul a fost titular în echipa lui Fatih Terim, care l-a desemnat pe fotbalist să execute o lovitură de la 11 metri în minutul 45 al partidei. Fostul jucător al Universității Craiova a transformat penalty-ul, stabilind scorul final al meciului, 0-2.
Potrivit site-ului SofaScore.com, Cicâldău a avut 46 de pase reușite în cele 83 de minute jucate, reușind să câștige 7 dueluri, și a fost notat cu 7,7. Prestația românului a fost și pe placul presei din Turcia, care l-a lăudat la finalul partidei.
Cei de la Fotoman.com au scris că românul și-a adus contribuția atât în atac, cât și în apărare: "Alexandru Cicâldău, unul dintre noile transferuri ale lui Galatasaray, a experimentat bucuria de a marca în primul meci în tricoul galben-roșu. Au fost apreciate și performanțele sale. Cicâldău și-a ajutat coechipierii în apărare și în atac și nu a lăsat nicio bucată de teren neacoperită."
În plus, jurnaliștii de la Sporx.com au notat că fotbalistul a demonstrat deja că are calitate: "Jucători precum Cicâldău au identități multiple. Vor fi multe dueluri în zona centrală și ceea ce îi va deosebi va fi calitatea, iar Cicâldău pare să aibă calitate."

Cicâldău, comparat cu Barella

Alexandru Cicâldău a fost transferat în această vară de Galatasaray. Înainte de startul sezonului, antrenorul vicecampioanei Turciei l-a comparat pe fostul jucător al Universității Craiova cu Nicolo Barella, care a cucerit trofeul Euro 2020 în această vară cu Italia.
"Îmi place foarte mult de Barella. Cred că Cicâldău seamănă cu el. Au abilități similare. Poate juca la fel ca el", a spus Fatih Terim, potrivit jurnaliștilor turci.
Românul, transferat de la Universitatea Craiova pentru aproximativ 6 milioane de euro, are o clauză de reziliere la Galatasaray de 25 de milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo