Denis Drăguș și-a pus mâinile în cap când a văzut ce a făcut! Gaziantep putea ieși din zona roșie a clasamentului

Denis Drăguș a fost eroul negativ al turcilor de la Gaziantep, în această seară, într-o partidă din etapa a 35-a a campionatului. Ratarea incredibilă a românului face ca echipa sa să rămână în zona locurilor retrogradabile, iar misiunea să fie una extrem de dificilă pe final de sezon.

Denis Drăguș, în Gaziantep - Trabzonspor

Credit imagine: Getty Images

Denis Drăguș putea să îi aducă lui Gaziantep o victorie extrem de importantă în această seară, în campionatul Turciei, dar a ratat incredibil pe final de meci, de la punctul cu var.
Gaziantep s-a duelat duminică cu Hatayspor în etapa a 35-a din prima ligă turcă, iar succesul era vital pentru formația internaționalului român, în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Pe final de meci, acesta a avut în gheată golul de 2-1 al celor de la Gaziantep, dar a șutat extrem de rău, punându-și și el mâinile în cap văzând ce a putut să facă.

Drăguș a ratat un penalty care ar putea să o coste salvarea pe Gaziantep

Fără fostul internațional român pe teren, Alexandru Maxim, suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene, misiunea transformării loviturii de la 11 metri i-a revenit celuilalt român din lot, Denis Drăguș.
Era minutul 86 al confruntării și scorul 1-1, când Drăguș a mers să execute lovitura de pedeapsă. Cu forță, acesta a expediat o torpilă care mai mult ca sigur l-ar fi învins pe portarul adversarei, însă mingea a lovit direct transversala și de acolo s-a dus peste poartă.
Partida s-a terminat egal, 1-1, iar această ratare poate cântări enorm pentru echipa lui în speranța de a se salva de la retrogardare.
Pentru Gaziantep au fost titulari la această partidă și ceilalți români din lot, Florin Niță și Deian Sorescu.
În acest moment, Gaziantep are 35 de puncte și este pe locul 17, primul care duce în liga a doua. Din actuala ediție mai sunt de disputat trei partide, iar Gaziantep le va mai întâlni pe Adana Demirspor, Karagumruk și Pendikspor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo