România este pregătită pentru EURO U21

În perioada 21 iunie – 8 iulie 2023 va avea loc a 24-a ediție a Campionatului European de fotbal U21. România este țară gazdă a acestui turneu final, alături de Georgia. Nu mai puțin de 4 stadioane de pe teritoriul țării noastre vor găzdui înfruntări de la EURO U21 2023. Este vorba despre Stadionul Steaua (Ghencea), Giulești, Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu.

Începe Euro U21, iar România e una dintre țările gazdă

Credit imagine: Eurosport

Primele 3 partide sunt programate pe 21 iunie, de la ora 19:00. Belgia va da piept cu Olanda, Georgia primește vizita Portugaliei, în timp ce reprezentativele U21 ale Ucrainei și Croației se înfruntă în Giulești. În aceeași zi, de la ora 21:45, România va debuta cu Spania – pe Ghencea. Iată cum arată programul complet al băieților lui Emil Săndoi, în faza grupelor:
Toate înfruntările tinerilor tricolori vor avea loc în capitală, pe Stadionul Steaua (Ghencea).

Misiune dificilă pentru tinerii tricolori

România U21 a disputat două partide amicale în 2023, naționala fiind automat calificată la turneul final. Au fost însă evoluții modeste pentru roș-galben-albaștrii, care au pierdut cu Portugalia U21 (scor 0-2) și au remizat alb în fața Germaniei U21. Emil Săndoi a fost vizibil deranjat de evoluția elevilor săi în fața lusitanilor:
"Cred că am făcut o primă repriză foarte proastă, cred că aici a fost o problemă, poate și puțin ghinion pe care îl avem. Parcă nici eu nu îmi explic, au fost unele stângăcii făcute. Sunt jucători tineri, contează foarte mult moralul pentru ei. În a doua repriză s-au schimbat puțin lucrurile, jocul a fost puțin mai echilibrat față de prima.
Poate este o diferență între campionatele în care joacă marea majoritate sau aproape toți dintre ei și fotbalul pe care îl avem noi. Știm că este un decalaj, nu vreau să deranjez sau să jignesc pe nimeni, e un decalaj între echipe, e normal să fie așa.”
România U21 nu este considerată una din favoritele acestui turneu, după cum era de așteptat. Tinerii tricolori speră la o nouă calificare miraculoasă în semifinalele competiției, la fel ca în 2019. Șansele mici ale băieților lui Emil Săndoi sunt evidențiate și de cotele afișate de agențiile de pariuri online.
picture

Cota României la câștigarea Euro U21

Credit imagine: Eurosport

Franța lui Sylvain Ripoll pornește cu prima șansă

Reprezentativa Franței – condusă de Sylvain Ripoll – pornește cu prima șansă la câștigarea trofeului. Tinerii jucători din Hexagon au mari pretenții de la acest turneu final, unde încearcă să aducă al doilea trofeu din istorie. Franța U21 a mai reușit să câștige Campionatul European la această categorie de vârsta în 1998. Printre starurile acestei generații se numără Loic Bade (Sevilla), Pierre Kalulu (AC Milan), Maxence Caqueret (Lyon) sau Amine Gouiri (Rennes).
Francezii sunt urmați de către nemți, cei care au oprit în 2019 drumul generației lui Pușcaș și Ianis Hagi către finala EURO. Germania U21 are 3 titluri de campioană la activ, în 2009, 2017 și 2021.
Favorita numărul 3 este reprezentativa U21 a Spaniei, care este și cea mai de succes națională din istoria competiției. Tinerii iberici au ajuns de 8 ori în ultimul act și au câștigat trofeul în 5 rânduri, având la fel de multe medalii de aur precum Italia.
picture

Cote Euro U21

Credit imagine: Eurosport

Emil Săndoi, cu ochii pe Spania

România U21 debutează la EURO 2023 în fața propriilor suporteri, pe Stadionul Steaua (Ghencea). Meciul are loc pe data de 21 iunie 2023, de la ora 21:45.
Mihai Popa și Ștefan Târnovanu vor lupta pentru un loc de titular între buturi, în timp ce Pantea și Borza par să fie oamenii de bază în compartimentul defensiv. De la mijloc în sus, Emil Săndoi se bazează pe oameni precum Alexi Pitu, Valentin Mihăilă, Octavian Popescu, Jovan Markovic sau Louis Munteanu.
Spania în schimb va sosi la București cu câteva vedete, gata să facă show la Campionatul European. Gabri Veiga, Alex Baena și Ander Barrenetxea vin după ei cu un bagaj de experiență acumulat în LaLiga, la Celta Vigo, Villarreal respectiv Real Sociedad.
picture

Cote România - Spania

Credit imagine: Eurosport

Cotele au fost preluate din oferta operatorului online Unibet și pot suferi modificări în orice moment.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo