Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

UEFA a emis protocolul medical pentru cupele europene. De ce sunt avantajate echipele din România

Nicu Savin

Actualizat 09/08/2020 la 23:29 GMT+3

Campionatele din Europa s-au încheiat, iar acum toată atenția se îndreaptă către cupele europene, care rămân în același format ca și până acum, dar meciurile din tururile preliminare se vor disputa într-o singură manșă, gazda urmând să se stabilească prin tragere la sorți. Singura fază care va face excepție va fi play-off-ul din Champions League, care se va disputa tur-retur.

UEFA a stabilit protocolul medical pentru desfășurarea meciurilor din cupele europene

Credit imagine: SID

UEFA a stabilit și a comunicat întreg protocolul medical de care cluburile participante în cupele europene vor trebui să țină cont. Există reguli clare pentru orice situație nedorită care ar putea apărea la un moment dat din cauza pandemiei de coronavirus.

Echipele care nu vor găsi soluții vor pierde la masa verde

UEFA a avut mai multe ședințe în care a analizat situația și a ajuns la concluzia că nu poate interveni și nici solicita fiecărui stat în parte, care impune restricții de acces pentru anumite țări, să facă excepții pentru cluburile de fotbal.
Ca urmare, UEFA nu își va asuma desfășurarea partidelor din aceste țări, iar această sarcină va cădea pe umerii echipelor gazdă. Aceste vor trebui să găsească soluții pentru disputarea meciului respectiv într-o locație neutră, în caz contrar vor pierde meciul la masa verde cu 3-0.
UEFA-Präsident Aleksander Ceferin schlägt eine einheitliche Transferperiode vor

Restricții privind meciurile

Înainte de fiecare tragere la sorți, UEFA va publica o listă cu toate restricțiile de călătorie cunoscute între țări, inclusiv închiderea frontierelor și cerințele de carantină. Până la ora 24:00, cu două zile înainte de tragerea la sorți, după consultarea asociațiilor naționale și a autorităților naționale, cluburile gazdă sunt obligate să informeze în scris administrația UEFA dacă restricțiile cunoscute sunt încă aplicabile sau dacă autoritățile au impus noi restricții care pot bloca circulația cluburilor. În lipsa informațiilor din partea clubului în cauză, lista publicată de UEFA va fi considerată finală.
În cazul în care un club nu informează administrația UEFA, până la ora 24:00, cu două zile înainte de tragerea la sorți, despre orice restricții care pot afecta organizarea meciului, altele decât cele publicate de UEFA și, prin urmare, dacă meciul nu poate avea loc, clubul în cauză va fi responsabil, iar UEFA îl va sancționa cu pierderea meciului cu 0-3.
În cazul în care autoritățile naționale din țara clubului desemnat să fie gazdă impun restricții pentru echipa oaspete, atunci clubul gazdă e obligat să ofere o altă locație de desfășurare, care poate fi într-o țară neutră (obligatoriu pe teritoriul Europei), cu condiția ca meciul să se poată desfășura acolo fără restricții aplicabile ambelor cluburi.
După tragerea la sorți, un club poate, sub rezerva aprobării UEFA, să propună inversarea locului de disputare cu al adversarei, renunțând astfel al statutul de gazdă.
CFR Cluj, campioana României

România e avantajată

Cel puțin în acest moment, echipele din România care vor lua startul în preliminarii, CFR, FCSB, Craiova și Botoșani, par să aibă un oarecare avantaj. Chiar dacă România are pe listă câteva țări precum Armenia, Luxemburg, Muntenegru, Moldova, Rusia, Serbia, ai căror cetățeni nu pot să intre pe teritoriul țării noastre fără a fi carantinați 14 zile, există pentru toate excepția că delegațiile sportive oficiale nu sunt supuse acestor restricții. Deci, pe teritoriul României poate ajunge orice formație care ar avea de susținut aici un meci european.
În schimb, anumite țări au blocat accesul românilor sau le solicită carantinarea pentru două săptămâni: Danemarca, Belgia, Finlanda, Lituania, Irlanda, Italia, Slovacia, Slovenia, Estonia și Letonia. Dacă acestea n-ar permite intrarea nici măcar a cluburilor de fotbal, atunci formațiile noastre ar avea un avantaj: fie n-ar juca pe terenul oponentelor, fie s-ar impune la "masa verde". Alte state cer doar teste negative, ceea ce echipele vor avea conform protocolului UEFA. Aceste țări sunt: Ungaria, Austria, Grecia, Cipru, Rusia, Bosnia, Islanda.
Die UEFA kooperiert bei den Corona-Tests mit Synlab

Restricții pentru jucători

Dacă unul sau mai mulți oficiali ai unui club sunt pozitivi cu Covid-19 la testarea din cadrul Protocolului "UEFA Return to Play", atunci meciul va continua așa cum a fost programat, dacă autoritățile statului respectiv nu solicită ca un număr mare de jucători sau chiar întreaga echipă pentru a fi băgată în carantină.
  • Orice club poate disputa un meci în cazul în care dispune pe foaia de joc de cel puțin 13 jucători, dintre care obligatoriu unul trebuie să fie portar.
  • Atunci când un club nu are disponibili cel puțin 13 jucători sau niciun portar, UEFA poate aproba reprogramarea cu condiția ca autoritățile naționale să efectueze alte teste astfel încât un număr suficient de jucători să poată participa la meci.
  • Un club care nu dispune de 13 jucători poate suplimenta lotul cu jucători care n-au fost înregistrați la UEFA în lotul inițial, dar care să fie sub contract cu clubul și să aibă teste negative conform testării din cadrul Protocolului "UEFA Return to Play".
  • În cazul în care este imposibil de reprogramat un meci, clubul care nu poate juca va fi responsabil și UEFA va decide că va pierde cu 0-3
O altă prevedere a acestui protocol este cu privire la arbitri. Dacă unul dintre arbitri care fac parte din brigadă este testat pozitiv, UEFA poate, în mod excepțional, să numească un înlocuitor care poate avea aceeași naționalitate ca și unul dintre cluburi și poate fi chiar dintre cei care nu se află pe lista FIFA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo